PNL Călăraşi / N&D, suflete pereche!

PNL Călăraşi / N&D, suflete pereche!

Dan Drăgulin (foto sus) şi Vasile Nedelcu (foto jos), doi lideri liberali locali, pe care-i cunoaşteţi foarte bine, inclusiv de pe reţelele de socializare şi care au captat atenţia publică în aceste zile, au cel puţin 4 puncte în comun. Ai zice că-s „siamezi”!

Ambii au trecut prin mai multe formaţiuni politice, semn că n-a prea pus accent pe ideologiile politice, preferând să treacă de la stânga la dreapta şi invers cu o uşurinţă revoltătoare. N-are rost să mai însirăm partidele politice care i-au găzduit în ultimii 20 şi un pic de ani.

Atât Drăgulin cât şi Nedelcu au „poposit” cândva în UNPR, partidul „balama” inventat de generalul Gabriel Oprea cu sprijinul nemijlocit al fostului preşedinte, Traian Băsescu. Coincidenţă, ambii au ocupat, succesiv, chiar funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene şi dacă nu mă înşel şi pe cea de coordonator zonal.

În al treilea rând, tot cei doi menţionaţi mai sus l-au avut, ce-i drept în momente diferite, adversar direct pe Răducu Filipescu. Vasile Nedelcu s-a despărţit de PNL&Filipescu în toamna anului 2009 iar Dan Drăgulin tot într-o toamnă dar în 2015. Ambii au avut cuvinte de „laudă” la adresa actualului senator. Poate că într-o bună zi, vom revedea împreună ce reacţii au avut cei doi la adresa lui „il lidero maximo”.

În al 4-lea rând, ambii l-au transformat, coincidenţă în acelaşi timp, în inamic pe Vasile Iliuţă, omul cel negru din PNL Călăraşi, pe care-l vor dat afară din partid cu orice preţ. Nu contează costurile, important e ca Iliuţă să nu mai respire acelaşi aer cu ei în PNL. L-ar vrea mai degrabă rival politic, decât coleg! Probabil că au motivele lor. Îi priveşte!

Dacă în raport cu Filipescu, ambii n-au avut nicio şansă la momentele respective, preferând să facă un pas în spate, adică să plece din partid, decât să-l înfrunte, de data asta, Dragulin şi Nedelcu (se vede cu ochiul liber  coaliţia formată de cei doi despre care vorbeşte tot partidul!) cred că raportul de forţe e net în favoarea lor. În fond, unde-s doi puterea creşte, nu?

Dacă până mai ieri, alaltăieri, Filipescu era de partea cealaltă a baricadei în ceea ce-i priveşte, de data asta, “jupânul” a devenit susţinătorul lor din umbra. Între noi fie vorba, a cam obosit şi el după câte încercări eşuate a bifat!

Şi de data asta, calculele ar putea să eşueze întrucât Iliuţă, chit că e “ţăranul de la Vâlcelele”, cu o mie şi ceva de slăbiciuni pe seama cărora n-au ezitat să-i pritocească şi dosare penale, nu-i un adversar aşa de facil pe care să-l dobori regizând un circ de BPJ!

Iliuţă nu e Filipescu şi nu-şi doreşte să-l ajungă pe acesta de la spate, darămite să-l şi depăşească.

Miza sa e “liniştea” pe care să i-o confere partidul în bătălia cu timpul pentru “implementarea” cu succes a tuturor proiectelor avute în vedere. Dacă ar fi vrut să câştige partidul s-ar fi înscris în competiţie în urmă cu 2 ani şi poate că…

Liberalii vechi au pus până acum cam totul la bătaie ca să-l vadă în afara sediului pe Iliuţă. Iar ultima găselniţă, excluderea cerută de un consilier judeţean cu rang de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, născută din spuma frustrărilor, va avea şi ea, cel mai probabil, aceeaşi soartă. Centrul are alte lucruri infinit mai importante de făcut (moţiunea, alegerile prezidenţiale, etc!) decât să tranşeze o bătălie pentru “putere” într-o organizaţie minusculă precum cea de la Călăraşi!

Dar în astfel de momente de “criză”, e bine că se adună “caracterele puternice” de aceeaşi parte a baricadei ca să lichideze “cancerul” politicii locale. Nu-i uşor lucru să te baţi, totuşi, cu pseudo-rivali din interiorul curţii, deşi adevăraţii inamici sunt în afara ei!

vasilenedelcu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.