Opoziţia ar urma să depună, la începutul săptămânii, moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Dăncilă

Opoziţia ar urma să depună, la începutul săptămânii, moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului Dăncilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat joi că moţiunea de cenzură va fi depusă luni sau marţi. "Vom depune moţiunea de cenzură la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi. (...) Obiectivul nostru este să adunăm numărul maxim de voturi, astfel încât să reuşim în demersul nostru de a pune punct acestei guvernări dezastruoase pentru România. Ce se va întâmpla după căderea Guvernului este reglementat în Constituţie, preşedintele României va declanşa consultările şi vom vedea la ce soluţie se va ajunge", a spus Orban, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că discuţiile privind moţiunea de cenzură vor continua până în ziua depunerii documentului, însă a subliniat că numărul de semnături din prezent - 237 - reflectă o "majoritate clară". "Nu s-a răzgândit niciun parlamentar. Avem 237 de semnături. (...) Sunt oameni care, deşi nu au semnat moţiunea de cenzură, ne-au promis că vor vota", a adăugat Orban.

Iniţiatorii moţiunii de cenzură solicită votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului considerat cel mai nociv din ultimii 30 de ani şi arată că, imediat după acest moment, Opoziţia va propune "cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români", anticipându-se că soluţia benefică este un "guvern suplu", cu 15 ministere.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, de mai multe ori, că moţiunea de cenzură nu va trece, întrucât reprezentanţii Opoziţiei nu au "cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi".

"Moţiunea de cenzură cu care ne ameninţă Opoziţia nu va trece nici de această dată. Au mai încercat acest lucru, nu demult, şi au eşuat lamentabil. Au mai ratat o dată această tentativă când au venit în Parlament fără o viziune, fără program de guvernare şi fără o echipă guvernamentală. Şi tot aşa vin şi acum, fără alternativă şi fără cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi", a scris Dăncilă, miercuri, pe Facebook.

sursa text www.agerpres.ro

sursa foto www.wall-street.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.