Nu mai e nici măcar primarul tuturor liberalilor!

Nu mai e nici măcar primarul tuturor liberalilor!

După ce a încetat demult să mai fie primarul tuturor călărăşenilor, chit că în vara anului 2016 doar 15% dintre cei cu drept de vot l-au creditat cu „încredere” pentru un nou mandat, Dan Drăgulin a reuşit o performanţă demnă de Cartea Recordurilor în politica românească: nu mai e nici măcar primarul tuturor liberalilor, colegii săi de partid!

Invocând în mod mincinos şi manipulant nerespectarea prevederilor legale în vigoare, Drăgulin a găsit o metodă inedită de a-şi elimina adversarii din partid, ordonând recent slugilor sale credincioase din primărie care în realitate se bat de muşte cât îi ziua de lungă, întocmirea unei plângeri penale care-l vizează, în esenţă, pe preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, în legătură cu presupuse lucrări ilegale efectuate pe drumul din incinta Siderca. Dar a fost atât de sigur şi de curajos în punerea pe picioare a demersului său odios încât l-a „obligat” pe Vali Deculescu, cea mai credincioasă dintre slugile sale din Primărie, omul căruia primarul i-a asigurat, din vara anului 2016, un parcurs politic şi profesional de excepţie, în schimbul unei donaţii cu iz penal, să o semneze în locul său! Da, atât de mare a fost curajul său! De ce domnu' Drăgulin?

Comunicatul de presă remis vineri după-amiază, scris pe fugă, de vocile isterice şi vlăguite de ură şi prostie din jurul său, conţine o serie de „adevăruri” spuse pe jumătate. Şi vă dau un doar un exemplu. Surse de la "vârful" Consiliului Județean susțin că acordul ISC-ului, despre care Drăgulin susţine că cei de la CJ nu-l aveau, conform adresei 35196/30.07.2019, a fost emis de Inspectoratul de Stat în Construcţii pe 5 august, într-o zi de luni, după ce fusese solicitat pe 2 august, într-o zi de vineri. Priviţi datele cu atenţie şi veţi observa o „întârziere” de cel mult 3 zile (sâmbăta şi duminică sunt totuşi zile nelucrătoare!). Mare nenorocire!

Domnule primar, sunteţi sigur că cei din subordinea dumneavoastră respectă cu sfinţenie toate prevederile legale în vigoare? Sigur, sigur? Vedeţi că în mijlocul oraşului de care vă bateţi joc fără nicio jenă tronează de mai bine de o jumătate de an o groapă care vă face...cinste. Hai, că sunteţi deştept şi, în plus, aţi şi subliniat şi bolduit că „omul politic Drăgulin și cu siguranță Partidul Național Liberal nu vor accepta eludări ale legii și privilegii politice”

Dacă singura dumneavoastră preocupare majoră din acest al doilea mandat este eliminarea din joc a lui Iliuţă care şi-a permis luxul să vă facă şi intrarea în oraş, crezând că se va împopoţona cu merite în locul dumneavoastră, deşi nu sunteţi în stare să reabilitaţi străzile şi bulevardele din interior, înseamnă că sfârşitul politic e pe aproape.

Mă gândeam totuşi că o problemă, importantă din punctul meu de vedere şi al altor oameni care iubesc şi ei acest municipiu, care ar trebui să vă provoace insomnii, e suma mare a împrumuturilor, de vreo 670 de miliarde de lei vechi, pe care le-aţi făcut pe spinarea tuturor călărăşenilor, deci şi a liberalilor care nu mai dau nici 2 bani pe omul şi politicianul Dan Drăgulin, în numele unor investiţii megalomanice, inoportune, inutile. Semn că aţi câştigat războiul privind accesarea fondurilor europene doar pe hârtie.

Sau că din 2017 şi până în prezent, aţi angajat alţi vreo 50 de oameni în Primărie, mulţi dintre ei „condamnaţi” să devină şi membri de partid, care vor atârna şi mai mult pe bugetul şi aşa pricăjit.

O vorbă n-aţi scos nici despre protejatul partidului din fruntea Ecoaqua SA, cadorisit cu prime nesimţite pentru neîndeplinirea indicatorilor pe care şi i-a asumat singur!

Observ cu profundă uimire că aţi devenit, peste noapte, într-adevăr apărătorul legii. Doar apăraţi statul de drept de infractori imaginari deşi, din ce-mi aduc aminte prin 2014 aţi tăiat-o la UNPR şi pentru că aveaţi o problemuţă.

Am înţeles. Câştigarea bătăliilor politice cu adversarii din partid şi nu cu cei din afara lui, sacrificând interesul public, înseamnă într-adevăr o aroganţă de care numai dumneavoastră eraţi în stare!