Liberalii iau în calcul debarcarea lui Drăgulin

Liberalii iau în calcul debarcarea lui Drăgulin

În PNL Călăraşi, apele sunt tot mai tulburi. Mai dezbinaţi ca niciodată, liberalii vor fi convocaţi miercuri la Dragalina şi sub pretextul unei şedinţe “normale” de lucru a BPJ, la care vor participa şi câţiva lideri din conducerea centrală a partidului, vor pune în discuţie chiar debarcarea lui Drăgulin din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Călăraşi.

Sursele noastre susţin că actualul primar nu s-ar mai bucura de susţinerea unor primari din partid care-l consideră prea “moale” în bătălia cu inamicii Iliuţă&PSD. De o astfel de situaţie ar putea profita însă senatorul Filipescu care se bucură în continuare de încrederea unor primari importanţi, destul de vocali, din vechea gardă. Fostul preşedinte al partidului ar dori să-l impună în locul lui Drăgulin pe actualul vicepreşedinte al CJ, Valentin Barbu. Candidatul partidului pentru şefia Consiliului Judeţean ar fi astfel „instrumentul” potrivit cu care Filipescu să conducă din nou partidul. Soluţia „Barbu” nu e agreată însă de toţi primari, o parte dintre ei preferându-l la cârma organizaţiei pe actualul eurodeputat, Dan Motreanu (49 de ani), fost deputat PNL de Călăraşi în perioada 2008-2016. Într-un astfel de „scenariu”, Drăgulin riscă să piardă şi candidatura pentru Primăria Călăraşi, în acest sens, numele cel mai des vehiculat în partid fiind cel al lui Dragoş Coman, secretarul de stat din cadrul MTS bucurându-se de susţinerea „greilor” Filipescu şi Motreanu.

„Zvonurile” de mai sus au fost comentate în nota-i binecunoscută şi de Eduard Grama pe pagina personală de Facebook: „Adio, Drăgulin? Filipescu, adevăratul președinte PNL Călărași, se va folosi mâine de votul primarilor pentru a-l arunca din barcă pe Drăgulin. Obiectivele puciului sunt înlocuirea lui Drăgulin cu veșnica slugă Valentin Barbu la șefia partidului, și cu Dragoș Coman, copilul de mingi, la candidatura pentru Primărie. "Filipescu rămâne aceeași canalie nenorocită", vorba unui apropiat al lui Orban. Hai, Corbule că îți iese!” 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.