Laurenţiu Bănescu a fost desemnat candidatul PNL pentru parţialele, din 11 iunie, de la Lehliu Gară

banescuLiberalii au optat pentru Laurenţiu Bănescu, el fiind recent desemnat de Biroul Politic Judeţean candidatul PNL pentru funcţia de primar al oraşului Lehliu Gară, la alegerile parţiale programate pe 11 iunie.

Prezentat miercuri de noua conducere a partidului, în cadrul unei conferinţe de presă, Laurenţiu Bănescu, consilier judeţean ales în urma alegerilor din iunie 2016, a spus „Am fost desemnat candidatul Partidului Naţional Liberal pentru parţialele din 11 iunie. Am 50 de ani, de profesie jurist şi în prezent sunt angajat al OCPI Călăraşi, în funcţia de registrator. Am făcut câteva cursuri postuniversitare şi am un masterat în management. Sunt membru PNL din 2014 odată cu fuziunea iar din iunie 2016 am fost ales consilier judeţean pe lista acestui partid. De curând am devenit şi membru ATOP.” a declarat Laurenţiu Bănescu care a continuat. „Sunt lehlian get – beget. Doresc să-i aduc şi eu contribuţia la dezvoltarea reală a oraşului meu. În două legislaturi am fost consilier local, vremelnic am ocupat şi funcţia de viceprimar. Cunosc destul de bine problemele cu care se confruntă oraşul Lehliu Gară”.
În opinia sa, oraşul are nevoie de fonduri europene pentru dezvoltarea tuturor domeniilor care să asigure până la urmă confortul cetăţenilor. „Bugetul este mic în raport cu necesităţile oraşului. Însă o sursă importantă de venituri o reprezintă şi fondurile europene. Abordând un management competent, putem atrage aceste fonduri pentru diverse domenii” a mai spus Bănescu care a pus şi degetul pe rană subliniind că cetăţenii din satele Răzvani şi Buzoieni se confruntă cu o problemă reală, vitală: lipsa medicilor, a cabinetelor medicale de prim ajutor. „În satele Buzoieni şi Răzvani, nu există un medic, nu există un cabinet medical.Când au probleme, cetăţenii se deplasează la Lehliu. Putem remedia aceste lipsuri” a continuat Laurenţiu Bănescu.
Întrebat ce l-ar putea diferenţia faţă de potenţialii candidaţi, Laurenţiu Bănescu a spus „O experienţă în plan administrativ precum şi o expertiză în câteva domenii”.

 

„Vreau să spun că în candidatul Bănescu, eu am găsit un om deosebit, are cunoştinţe multiple, nu îmbrăţişează lupta prin denigrare în campania care urmează, ceea ce o consider normală. Nu îi atacă nici pe Iacomi că nu mai e în funcţie, nici pe doamna Moga pentru că nu are suficient timp în exprimarea mandatului de interimar. Cred că în alegerile trecute pe care le-a pierdut au fost şi mai mulţi candidaţi, să ne ducem aminte doar de anumite interese interpartinice care au existat în campaniile trecute dar pentru Lehliu, care se doreşte a rămâne un oraş aşa cum cred eu de aici, nu ştiu părerea cetăţenilor, este un om care poate să aducă modernismul şi o altfel de viziune asupra administraţiei publice locale. Eu mă bucur de acest om, de felul lui de a fi şi încercăm, luptăm, ne organizăm astfel încât să putem câştiga oraşul Lehliu, atât de necesar PNL la nivel judeţean de a avea şi câteva oraşe pe harta lui şi nu numai Călăraşiul.”
Constantin Corbu, primvicepreşedinte PNL Călăraşi

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.