În ograda lui Drăgulin se poate şi fără autorizaţie de construire!

În ograda lui Drăgulin se poate şi fără autorizaţie de construire!

Am o nouă veste proastă pentru fanii lui Drăgulin. Deşi n-o să le vină să creadă şi în ograda celui mai corect şi competent primar se întâmplă lucruri care au depăşit la limita legălităţii, tot în materie de urbanism. Dar să nu aibă motive de îngrijorare pentru că idolul lor e în continuare, pe primul loc în top.

Dacă mai deunăzi scriam de faptul că un amărat de Certificat de urbanism pentru o lucrare ce urma să fie executată de Consiliul Judeţean şi care viza modenizarea căii de acces în municipiu a fost emis cu date incomplete, acum e vorba de o investiţie realizată fără autorizaţie de construire!

Faimosul gard de la Obor (unde se desfăşoară anual Bâlciul de toamnă), obiectiv, susţinut financiar de Serviciul Public Pieţe şi Oboare Călăraşi, instituţie aflată în subordinea Primăriei, a fost „ridicat” fără autorizaţie de construire.

Dar cum s-a ajuns în această situaţie inedită?

Pe 20 iunie a fost emis Certificatul de urbanism nr. 355, câteva zile mai târziu fiind demarată şi lucrarea propriu zisă de către societatea Decora (PT+Execuţia). Valoarea investiţie înseamnă vreo 138.000 lei , incluzând desigur şi contravaloarea proiectării.

Pe 26 august, undeva în toiul lucrărilor, surpriză! Primăria constată, potrivit unui proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor că „a fost construită împrejmuirea pe latura vestică a incintei Oborului săptămânal aflat în administrarea SPPO, fără a exista autorizaţie de construire”. Mnooo. Cum aşa ceva?

Ba da, de fapt, Direcţia de urbanism, aflată în subordinea arhitectului şef, Laurenţiu Samoilă, a încercat să dreagă busuiocul după ce „în piaţă” apăruseră informaţii că lucrarea se executa în afara cadrului legal, în lipsa unei autorizaţii, şi anticipând oarecum şi demersul unui jurnalist local care a solicitat Primăriei „lămuriri” în baza legii 544 / 2001, a doua zi, pe 27 august, „s-a grăbit” să bage lucrarea în legalitate. Probabil că dacă n-ar fi existat această „reacţie”, toată lumea ar fi mers pe burtă, şi s-ar fi emis şi „pârdalnica” de autorizaţie până la finalizarea lucrării, undeva până la „declanşarea” bâlciului.

În acest sens, pe 29 august, s-a emis un nou Certificat de urbanism, cu nr. 525, în scopul „Construire împrejmuire Obor latura Vest”. Sursele noastre susţine că în aceste zile abia s-a emis şi Autorizaţia de construire. Taman acu’ când mai sunt de executat lucrări minore cum ar fi montarea turnicheţilor.

Deci, e mai simplu aşa. În “împărăţia” lui Drăgulin Vodă, întâi construieşti, apoi faci rost şi de documentele legale. Chiar stăm în loc de avize pentru un amărat de gard? Nu-i o nenorocire decât dacă „se transpiră” subiectul în presă.

Iată, un mod de lucru care face, probabil, cinste Primăriei, condusă de cel mai aprig apărător al legii. Probabil al legii lui Ohm nu şi al celei cu nr. 50 / 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată.

„Minunea” de la Obor, pritocită cu acordul tacit al responsabililor din Primărie, nu l-a lăsat indiferent pe Eduard Grama, directorul Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consilului Judeţean, instituţie a cărei conducere s-a ales şi cu o plângere penală depusă la Parchet de „vigilenţii” de ocazie din Primărie pentru nerespectarea legii de mai sus în cazul modernizării drumului de acces în municipiu, cunoscut şi sub numele de drum uzinal.

„Incapacitatea autorităţii locale, condusă de primarul Drăgulin scoate la iveală, de fapt, modul defectuos în care gestionează probleme oraşului. După ce a blocat o investiţie în interesul unei întregi comunităţi, observăm că tocmai în ograda Primăriei ilegalităţile curg pe bandă rulantă. Domnul primar Drăgulin tratează problemele subiectiv, cu unităţi de măsură diferite, pozând în apărător al legii dar sub ochii săi vigilenţi se construieşte fără autorizaţie de construire. Să credem oare că şi celelalte certificate de urbanism emise ridică mari semne de întrebare? a declarat Grama care a avut un mesaj şi pentru arhitectul şef, Laurenţiu Samoilă, şi el unul dintre răspunzători în ceea ce priveşte emiterea de autorizaţii de construire alături de primar şi secretarul municipiului. „Despre domnul Samoilă, numai de bine. E ciudat că a reacţionat” doar după ce presa a avut reacţie. Altfel, s-ar fi pus capacul pe oală cum probabil a mai procedat. Să nu fi ştiut dumnealui, într-un oraş atât de mic, că se contruieşte în curtea unei subordonate, fără autorizaţie? Dar până la urmă, ce ştiţi? Cu ce vă ocupaţi mai exact la Primăria Călăraşi? La Consiliul Judeţean v-aţi ocupat de aceleaşi lucruri şi aţi plecat. Şi bine aţi făcut! Domnul Drăgulin, probabil, că n-o să vă convingă vreodată să plecaţi şi de acolo. Nu pare un tip curajos!

Probabil, că şi după aceste declaraţii, mă aştept ca domnul Drăgulin să plece cu acest articol în dinţi la „Înalta Poartă” şi, bineînţeles, să folosească telefonul mobil solicitând pentru a 55-a oară preşedintelui Iliuţă să mă dea afară.”