De ce să nu-l credem pe cuvânt?

De ce să nu-l credem pe cuvânt?

Răducu Filipescu şi Dan Drăgulin sunt două din cele mai longevive figuri politice care de 16 ani prestează la vârf, promiţând, obsesiv, călărăşenilor, de fiecare dată braţ la braţ, o viaţă mai bună. Lor şi câtorva colaboratori apropiaţi le iese, celorlalţi, mulţi la număr, nu! Deşi au avut la îndemână, în toţi aceşti ani, bugete însumate de sute de milioane de euro!

Cei doi fac echipă din 2004 deşi au intrat în Consiliul Judeţean pe partide diferite. Unul i-a fost tot timpul şef celuilalt. Şi din acest motiv au mai existat şi fricţiuni între ei. Care s-au lăsat şi cu vorbe grele spuse în public.  Prin 2011, Drăgulin s-a săturat să mai fie „al doilea” şi a cerut să fie candidatul PNL pentru Primăria Călăraşi la alegerile ce urmau să aibă loc în 2012. Cu juma’ de gură, Filipescu a acceptat mizând probabil că valul USL, uriaş pentru acele vremuri, l-ar fi cărat oricum pe Drăgulin la Primărie. Şi aşa a fost, doar că Drăgulin a izbutit să obţină un număr mai mare de voturi decât „şeful” său căruia nu i-au picat deloc bine rezultatele. Între cei doi buni conducători aşa cum s-au autodeclarat în 2012, relaţiile s-au tensionat uşor – uşor, culminând cu ruptura efectivă din septembrie 2014 când Drăgulin a părăsit partidul şi prevalându-se de existenţa Ordonanţei 55 a optat pentru UNPR. Ce a urmat? Filipescu şi-a tocat la greu fostul subaltern căruia i-a dedicat şi un pliant denigrator în octombrie în preambulul campaniei prezidenţiale.

În pasajul de mai jos, Drăgulin explică şi motivele pentru care a părăsit PNL-ul. Cu cuţitul la os, cum se spune, primarul, cu o sinceritate debordantă, ni l-a descris atunci, într-o conferinţă de presă, susţinută pe 30 octombrie, pe Filipescu despre care a spus că minciuna e un mod de viaţă.

„N-am plecat din PNL de frică sau de presiune. Am plecat din PNL pentru că nu am vrut să mai stau alături de un om pentru care minciuna e un mod de viaţă. Sunt şi alte lucruri care au stat la plecarea mea. Aşa cum am spus, o spun şi în continuare, interesul pentru municipiul Călăraşi nu este atât cât vrea să pară, este către zero. Şi am să vă aduc argumentele necesare. Atâta timp cât tu încerci să faci ceva şi ai semnale că cel cu care ai lucrat aâta timp îţi pune oprelişti sau după cum se vede prin repartizarea bugetului la început de an nu te susţine, n-avea rost să ne iubim în faţă şi să ne batem pe la spate.

Nu sunt adeptul de a avea duşmanul lângă tine, întrucât nu-mi place. Mai bine-l privesc în faţă şi pe câmpul de luptă în timpul campaniei electorale ne putem expune punctele de vedere, realizările, într-un mod după părerea mea civilizat.

Dar atâta timp cât într-un pliant şi sincer nu mă enervează deloc, chiar îmi place că nu şi-a schimbat mentalitatea pe care de multe ori am încercat să-i spun că nu este bine să lucrăm negativ atunci când eram împreună, şi-o menţine. El şi colaboratorii lui. Nu sunt decât doi apropiaţi”, spunea atunci, Dan Drăgulin. Sunt vorbe grele dar ele trebuie reţinute inclusiv de cei care în momentul de faţă îşi freacă mâinile de bucurie că au devenit „preferaţii” lui Filipescu. Un mic „avertisment” venit, în timp, pentru Valentin Barbu!

Dar după această mostră de sinceritate, Drăgulin s-a întors acasă, la PNL şi-a dat din nou mâna cu cel care-l umilise. Desigur, în interesul călărăşeanului! Vedeţi câte sacrificii fac politicienii pentru binele nostru?

“Decizia pe care am luat-o şi faptul că sunt prezent aici arată că, într-adevăr, la alegerile locale voi candida pe listele Partidului Naţional Liberal. Acest lucru mă onorează dar mă şi obligă ca în calitatea pe care o am de candidat la primărie să depun toate eforturile pentru ca Partidul Național Liberal, din care am făcut parte peste 10 ani şi în care am revenit cu mare plăcere, să câştige atât alegerile locale, atât la nivel de municipiu cât şi la nivel de judeţ, cât şi, bineînţeles, alegerile parlamentare.” sunt tot vorbele lui Drăgulin dar rostite prin primăvara anului 2016 cu puţin timp înaintea declanşării localelor. Vi s-a întors cumva stomacul pe dos?

Presa vremii a consemnat că Daniel Drăgulin a spus că hotărârea a fost luată după ce a avut discuţii cu conducerea PNL, la nivel central şi local: “Vreau să vă spun că am apreciat deschiderea şi modul în care s-au purtat discuţiile cu conducerea locală a PNL cât şi cu conducerea naţională, factori determinanţi în decizia pe care am luat-o de a candida pe listele PNL.” (sursa www.infomuntenia.ro). Câtă ipocrizie!

Sunteţi curioşi să ştiţi ce a declarat atunci şi Filipescu, la vremea aceea şef peste PNL şi peste Consiliul Judeţean. “A luat această decizie (n.r. Drăgulin) crezând că la un moment dat, la guvernare fiind PSD şi UNPR, că va putea să facă pentru Călăraşi mai mult decât ar fi putut alături de PNL – partid de opoziţie. Aşa a gândit atunci, poate că a judecat în folosul călărăşenilor şi poate că a judecat bine.”. Altu’ care a înghiţit broasca tot de dragul vostru. Ca s-o duceţi voi mai bine şi nu ei care aci se „bălăcăresc”, aci se „pupă”.

Şi astăzi, după cum vă spuneam, cei doi sunt umăr lângă umăr, doar că Filipescu a rămas tot şef peste Drăgulin chit că ultimul figurează în acte ca fiind preşedintele PNL Călăraşi. Deunăzi, ultimul a semnat fix ca primaru’ protocolul cu USR, redactat de Filipescu, deşi documentul programatic îl dezavantajează total pe Călăraşi. Sigur, buboiul se va sparge din nou după alegeri. Mai daţi-le 4 ani ca să vă convingeţi!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.