De ce „au picat” amendamentele lui Filipescu

filipescu 3Senatorul liberal, Răducu Filipescu a declarat recent că a depus 3 amendamente la Bugetul de Stat 2017 „toate în interesul locuitorilor din judeţul Călăraşi”, însă ele au fost respinse, liderul PNL Călăraşi dând vina pe maşina de vot PSD „care nu ţine cont de nimic. „În Comisia de Dezvoltare şi de Administraţie Publică pentru că au fost 437 de amendamente, toate au trecut. Dacă le-am lua pe fiecare în parte, probabil că terminam în 3 zile şi 3 nopţi. Dar aşa cum toate au trecut în cele 2 comisii comune, tot la fel au fost buşite în Comisia de buget, finanţe. În sală acolo, îţi dai seama că eşti inutil. Întreabă „Cine este împotrivă?” şi când toată masa aia de parlamentari PSD ridică mâna, ai impresia că e o pădure de mâini. Ai senzaţia că ridică fiecare câte două mâini. PSD e o maşină de vot perfect unsă care nu tine cont de nimic. Cred că parlamentarii PSD nici n-au voie să facă amendamente. E aşa o dictatură în PSD încât chiar îi plâng pe băieţii ăştia 3 (cu referire la cei 3 parlamentari PSD Călăraşi)” a declarat în conferinţa de presă susţinută vinerea trecută actualul senator Filipescu.

Din păcate, ghinion! Amendamentele, nu doar că n-au mai fost susţinute în Comisia de buget finanţe (formată din 11 senatori din care PSD – 5, PNL – 3 (unul e Iulian Dumitrescu, fost senator de Călăraşi), ALDE, USR şi UDMR – câte unul), dar ele au “încâlcat” prevederile Legii 500 / 2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, neprecizând poziţiile bugetare propuse (conform art. 17). În consecinţă, acuzaţiile că parlamentarii PSD s-au opus, nu se justifică!

Amendamentele propuse:

1. Alocarea sumei de 18.000 mii lei din suma alocată la Anexa 3 / 62 / 02 Cap 7001, Subcapitol 5, Paragraf 02 – Amenajări hidrotehnice – Ministerul Apelor şi Pădurilor pentru realizarea lucrărilor de construire a malului (dig de protecţie) în zona Jegăşia – Borcea – Feteşti, jud. Călăraşi.

Motivaţia amendamentului: Zona respectivă este predispusă în general fenomenelor de inundaţie ceea ce pune în pericol grav locuinţele situate în vecinătatea braţului Borcea.

Sursă de finanţare: Diminarea cu suma de 18.000 mii lei a sumelor prevăzute la Anexa 3 / 65 Ministerul Finanţelor Publice Locale – Acţiuni generale

Motivaţia respingerii: Sursa propusă nu poate fi avută în vedere deoarece propunerile din proiectul de buget aferent MFP – Acţiuni generale au fost stabilite în raport cu sarcinile ce-i revin acestui ordonator principal de credite în anul 2017 potrivit prevederilor legale în vigoare.

2. Alocarea sumei de 28.000 de mii de lei din suma alocată la Anexa 3 / 26 / 02 / Cap 5001 / grupa 51 / art. 02 / alin 12 – Ministerului Sănătăţii pentru consolidarea şi reabilitarea corpurilor F, G, H al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi , judeţul Călăraşi

Motivaţia amendamentului: Realizarea acestei investiţii este absolut necesară în condiţiile în care aceste corpuri de clădire au fost expertizate tehnic şi încadrate în clasa a II-a de risc seismic.

Sursa de finanţare: Diminuarea cu suma de 28.000 mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa 3 / 65 Ministerul Finanţelor Publice Locale – Acţiuni generale

Motivaţia respingerii: La sursa de finanţare nu se precizează poziţiile bugetare propuse a se diminua ceea ce contravine prevederilor Legii 500 2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

3. Suplimentarea sumei prevăzute la Anexa 3 / 15 / Cap. 5001 / Grupa 51 / Art. 2 / Alin. 38 Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu suma de 20.000 de mii lei pentru dezvoltarea zonei turistice Braţul Borcea – construirea Parcului turistic Călăraşi.

Motivaţia amendamentului: Este o investiţie extrem de importantă pentru judeţul Călăraşi în condiţiile în care potenţialul turistic al judeţului trebuie valorificat.

Sursa de finanţare: Diminuarea cu suma de 20.000 de mii de lei a sumelor prevăzute la Anexa 3 / 65 Ministerul Finanţelor Publice Locale – Acţiuni generale

Motivaţia respingerii: Sursa de finanţare menţionată nu poate fi avută în vedere deoarece sumele propuse prin proiectul de buget pentru toţi ordonatorii principali de credite au fost dimensionate în raport cu sarcinile ce îi revin acestei instituţii pe anul 2017

La sursa de finanţare nu se precizează poziţiile bugetare propuse a se diminua ceea ce contravine prevederilor art. 17 alin 3 cu 1 din Legea privind finanţele publice locale nr. 500 / 2002 cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora „modificarea creditelor bugetare şi sau de angajament, ca urmare a amendamentelor (...) se face numai prin redistribuiri de sume între subdiviziuni ale cşasificaţiei bugetare”.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.