Chiar nu s-a pus praful pe mandat?

Chiar nu s-a pus praful pe mandat?

Liberalul Dan Drăgulin a câştigat alegerile din 2016 (al doilea mandat la rând) cu 10.127 de voturi, adică cu un procent de 39,33%.

Doi ani mai târziu, potrivit unui sondaj de opinie, cred că singurul realizat pe tot parcursul anului, Drăgulin avea o intenţie clară de vot de 34,2%. Cifra e la fel de „corectă” precum cea de mai sus, mai ales că sondajul fusese realizat de „specialişti” cu pedigree liberal.

În 2020, acum de curând, surse liberale demne de toată încrederea din lume susţin că Drăgulin ar fi cotat la 36-38%, ocupând desigur primul loc în topul preferinţelor călărăşenilor. Carevasăzică în 2 ani, Drăgulin a mai câştigat cel puţin 2 procente, sfidând până şi cele mai elementare proceduri de sondare.

Deci după 4 ani de zile, deşi oraşul arată ca după război, cu câteva investiţii în infrastructură prost executate dar şi neterminate chit că perioadele de finalizare prinse în contracte au fost depăşite, îndatoraţi la bănci pe următorii 10-12 ani cu câteva sute de miliarde de lei vechi, cu proiecte europene, implementate în proporţii de 0,2 – 0,5% (doar unul sare de 65% dar e greu de crezut că va fi terminat în timp util!), Drăgulin e tot în zona de procente în care şi-a câştigat mandatul?

În concluzie, da, daaa, hai mai taie din ele, dă-le dracu’, domn’ primar!