Ce sădești, aia culegi!

Ce sădești, aia culegi!

E supărare mare, mare de tot în tabăra PNL Călărași. Pe unde apucă, primarii, parlamentarii, liderii partidului țipă cât îi țin bojocii că președintele Consiliului Județean i-a tăiat de la bani, motivul de gâlceavă constituindu-l împărțirea discreționară către UAT-uri a sumelor de bani provenind din cota de 6% din impozitul pe venit.

Cel mai vocal a fost noul star al partidului, Emil Dumitru, pus de Centru președinte, care a și “amenințat” că dacă banii nu vor fi împărțiți în mod echitabil, partidul, prin consilierii săi județeni, își rezervă dreptul de a face plângere prealabilă pentru a se revoca Hotărârea, care în opinia sa, nu respectă nici un criteriu. Desigur, după ce va fi votată!

Joacă tare dl Dumitru, și nu doar în calitate de președinte de partid ci și de lider de sindicat al primarilor, marea lor majoritate, obidiți de regimul totalitar al lui Iliuță.

Deși le știe pe toate, dl Dumitru se face că n-a aflat că nu doar în viață ci și în politică, ce sădești, aia culegi!

Bunăoară, anul trecut, pe 17 decembrie, Guvernul Orban din rândurile căruia făcea și dumnealui parte în calitate de secretar de stat la MADR, a aprobat alocarea a peste 876 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, unor unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului, pentru luna noiembrie 2020.

Și atunci, Orban&Co au apelat la principiul “Cine împarte, parte-și face!”

Să-i reamintim dlui Dumitru că în ceea ce privește finanțarea cheltuielilor de funcționare, județului Călărași i s-a alocat suma totală de 14.997.000 lei (2,09% din total!) ce a fost repartizată unui număr de 49 de UAT-uri.

27 de primării conduse de primari PNL au primite câte 465 de mii de lei (17, la număr), respectiv câte 450 de mii de lei (10, la număr). Tot la categoria “450 de mii de lei” a figurat și orașul Budești, suma reprezentând de fapt un premiu pentru primarul Ilie Mihai care deși a obținut pe 27 septembrie mandatul sub sigla PPU-sl, a susținut din răsputeri la parlamentare candidații PNL. Evident că după o așa faptă bună, și răsplata a fost pe măsură!

În schimb, primăriilor conduse de primari PSD (inclusiv Primăria Călărași care administrează un oraș cu peste 74 de mii de suflete!!), 21 la număr, li s-au alocat câte 102 mii lei, o sumă de cel puțin 4 ori mai mică față de cele “liberale”.

De ce domnu’ Dumitru? De ce au fost atunci “sacrificați” cetățenii din localitățile conduse de primari PSD? Vi se pare că a fost justă împărțirea făcută de șeful și protectorul dvs, Ludovic Orban?

Din “împărțeala” de mai sus, ar trebui să rețineți măcar un lucru: fie primarii PNL au administrat prost localitățile, fiind nevoie, la finalul anului, de intervenția Guvernului ca să nu intre primăriile în faliment, fie acele alocări au însemnat, de fapt, niște “premieri” făcute de Orban în numele partidului, lucru pe care voi, astăzi, i l-ați reproșat lui Iliuță, înfierându-l cu mânie proletară! Dar pentru că pomenile astea au venit de la Orban, bineînțeles că e și moral și principial!

Și pentru că dl Dumitru a reconfirmat astăzi că este un vajnic susținător al colegilor săi primari, în realitate singurii promotori ai proiectelor cu finanțare națională și europeană, mă întreb de ce n-a avut nicio reacție când noaptea ca hoții, pe la începutul lunii martie, Cîțu&Co au furișat în proiectul legii bugetului de stat acea faimoasă Anexă 7.03 prin care Guvernul a făcut alocări directe, de 379 milioane lei, către comunități din 25 de județe, conduse de politicieni destoinici de la PNL, USR PLUS și UDMR. Nici nu mai contează că opoziția politică, reprezentată de PSD, a acuzat că alocarea a fost una discreționară și ar fi fost favorizate comunități care au lideri ce provin din coaliția de guvernare! De ce nu le-a bătut dl Dumitru obrazul lui Cîțu sau Orban că n-au alocat bani pentru Oltenița, Lehliu Gară, Dragalina, Borcea sau Dor Mărunt, localități liberale cu zeci de proiecte pe masă care așteaptă să fie incluse la finanțare? Cumva, portul, rețeaua de gaze, canalizarea, asfaltările, marile proiecte de infrastructură nu meritau să fie finanțate prin acea Anexă?

Știu. E mai comod să vezi paiul din ochiul altuia decât bârna din ochiul tău. Adică mai bine te tragi de păr cu Iliuță decât să-ți convingi superiorii că și județul Călărași are nevoie de finanțare, chit că e făcută pe ochi frumoși.

Apropos, abia aștept să văd sutele de proiecte locale care vor fi finanțate prin PNRR, un soi de “El Dorado” pentru “pricepuții” de la PNL!

 

Sume repartizate de Guvernul Orban, la finele anului trecut, pe unele unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale pentru plata cheltuielilor de funcționare

Județul Călărași – 14.997.000 lei (2,09%)

Total – 717.329.000 lei

Localități conduse de primari PNL:

465 mii lei – 17 UAT-uri: Oltenița, Alexandru Odobescu, Belciugatele, Chiselet, Dichiseni, Dor Mărunt, Dorobanțu, Frăsinet, Jegălia, Lehliu, Nicolae Bălcescu, Plătărești, Sohatu, Spanțov, Ștefan cel Mare, Ulmu, Unirea.

450 mii lei – 10 UAT-uri: Lehliu Gară, Borcea, Cuza Vodă, Dragalina, Luica, Mitreni, Modelu, Radovanu, Șoldanu, Tămădău Mare.

450 mii lei: Budești (localitate condusă de un primar de la PPU-sl dar care nu și-a ascuns în campania de la parlamentare simpatia pentru PNL și candidații susținuți de acest partid.

102 mii lei -21 UAT-uri: Călărași, Căscioarele, Chirnogi, Ciocănești, Crivăț, Curcani, Dragoș Vodă, Fundeni, Gălbinași, Grădiștea, Gurbănești, Ileana, Independența, Lupșanu, Mânăstirea, Nana, Sărulești, Ștefan Vodă, Ulmeni, Vasilați, Vlad Țepeș.

Ce înseamnă cota de 6% din impozitul pe venit

Conform art. 6 alin. (1) lit. c) şi alin. (6) din Legea nr. 15/2021 privind bugetul de stat pe anul 2021,

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, prin derogare de la prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se repartizează, prin decizie a directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, următoarele cote:

c) 6% într-un cont distinct deschis pe seama direcţiei generale regionale a finanţelor publice/administraţiei judeţene a finanţelor publice, ce se repartizează bugetelor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor prin hotărâre a consiliului judeţean;

(6) Sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, prevăzută la alin. (1) lit. c), inclusiv cele încasate şi nerepartizate unităţilor administrativ-teritoriale anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se repartizează în mod egal judeţelor, în limita sumei de 27.134 mii lei, reprezentând fond la dispoziţia consiliului judeţean. În cadrul fiecărui judeţ, fondul la dispoziţia consiliului judeţean se repartizează integral în anul 2021 comunelor, oraşelor şi municipiilor, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii, astfel cum sunt definite la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Sumele repartizate potrivit prevederilor prezentului alineat se reflectă în bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, la o poziţie de venituri distinctă. Pentru repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor din fond, consiliul judeţean are obligaţia ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, să solicite în scris tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din cadrul judeţului prezentarea de cereri pentru acordarea de sume pentru destinaţiile prevăzute.

Hotărârea consiliului judeţean se comunică directorului direcţiei generale regionale a finanţelor publice/şefului administraţiei judeţene a finanţelor publice, instituţiei prefectului şi unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.