Călăraşi / PNL se tot „întăreşte”!

Călăraşi / PNL se tot „întăreşte”!

Pentru că transferurile perfectate la început de martie n-au dat rezultatele scontate, PNL Călăraşi primeşte în continuare „întăriri”, în perspectiva bătăliilor electorale preconizate a avea loc în acest an. După „vedetele” PSD, Ciprian Pandea, George Chiriţă şi Florin Stoia (se aude că negocierile purtate asiduu în aceste zile şi cu alţi doi social – democraţi de top sunt destul de avansate!), liberalii vor miza şi pe expertiza primvicepreşedintelui partidului, Iulian Dumitrescu, un om devenit de-al locului. Fost senator de Călăraşi între 2012 şi 2016, Dumitrescu va sosi marţi la Călăraşi pentru a-şi prelua atribuţiile de coordonator al lui Drăgulin&Co. Au oamenii ăştia nevoie de aşa ceva? Au pentru că misiunea sa e clară: maximizarea şanselor de reuşită ale PNL-ului la locale!

Sursele noastre susţin însă că implicarea acestuia va fi una mai degrabă formală, Dumitrescu fiind extrem de interesat de propria-i parohie acolo unde va candida pentru şefia CJ Prahova.

Altfel, liberalii, strâns uniţi în jurul lui Filipescu şi Drăgulin, par să dispună de un buget nelimitat, „cumpărând” la bucată orice pesedist slab de înger, indiferent de numele său ori de potenţialul electoral al comunei pe care o conduce, care să contribuie cu cât mai multe voturi la coşul pe care scrie „Valentin Barbu”, minunea liberală pentru Consiliul Judeţean. Nu toţi, în schimb, se lasă ademeniţi de sacul cu promisiuni. Unii...Deh, presiunile sunt uriaşe!