Călăraşi / PNL, între “cer” şi “pământ”!

Călăraşi / PNL, între “cer” şi “pământ”!

Cu vreo 55 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor europarlamentare, starea de spirit în PNL Călăraşi lasă mult de dorit. În calitate de preşedinte, Dan Drăgulin a reuşit, din nou, performanţa să şi-i pună în cap pe senatorul Filipescu şi preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, doi „grei” ai partidului. Amândoi au fost pârâţi la Centru, Drăgulin nereuşind încă să-şi înfrângă sentimentele de frustrare care-l macină chiar de la preluarea mandatului, în urmă cu vreo 2 ani.

 

Nici măcar prezenţa la Călăraşi a lui Dan Motreanu, plasat în zona eligibilă a listei de candidaţi PNL, nu cred că va avea darul să elimine sau măcar să mai diminueze din disensiunile existente la vârful partidului.

După ce a ratat „examenele” locale de la Unirea şi Lehliu Gară în 2017, candidaţii PNL pierzând atunci alegerile anticipate pentru primărie, Dan Drăgulin poartă pe umeri acum o presiune enormă. Trebuie să câştige alegerile europarlamentare la nivelul judeţului Călăraşi!

Fostul său şef, Răducu Filipescu, i-a transmis deja că PNL trebuie să obţină pe 26 mai un procent de cel puţin 35%. Raportându-ne la alegerile similare din urmă cu 5 ani, Drăgulin va fi nevoit să convingă vreo 30 de mii de călărăşeni să voteze lista PNL, la o prezenţă la vot estimată la 36-37%! Greu? Puţin spus! Acelaşi Drăgulin, în 2014, când deţinea şi atunci ca şi acum funcţia de primar şi conducea organizaţia locală PNL Călăraşi, n-a convins decât vreo 3.714 călărăşeni (20,48% din voturile valabil exprimate!) să opteze pentru lista de candidaţi PNL, acolo unde figura şi Adina Vălean, soţia preşedintelui partidului de la acel moment, Crin Antonescu! Evident, s-a făcut de râs, atunci, în partid!

Filipescu n-a ezitat să-i aducă aminte „şefului” său actual cam ce rezultate a avut PNL în 2014 şi unde trebuie să ducă el partidul pe 26 mai ca să se repete isprava din urmă cu 5 ani!

Dar cu un Drăgulin ranchiunos, frustrat, modest în exprimare şi mult prea arogant în raport cu succesele sale politice, e greu dacă nu chiar imposibil ca PNL să treacă primul linia de sosire pe 26 mai seara!

Diferenţele dintre el şi Filipescu, cu toată dragostea, sunt uriaşe. Cam ca de la cer la pământ!

Când partidul era condus de Filipescu, primarii altor partide băteau la uşa PNL-ului. Acum, sub managementul lui Drăgulin, doi primari părăsesc partidul (vezi Dor Mărunt şi Borcea, pe ultimul ameninţându-l chiar cu represalii în mod grobian şi inutil!). Alţii se pregătesc de non – combat şi stau şi ei cu bagajele făcute la uşă!

Filipescu ştia prea bine cum să-şi ţină şi duşmanii politici aproape. Mi-amintesc că în 2011 i-a primit cu braţele deschise pe Marian Drăgan, Alina Jipa şi Valentin Deculescu de la PSD, deşi le promisese doar un loc sigur de... „muncă” politică în PNL.

Acum, lui Drăgulin nu i-a trecut prin cap nici măcar să le facă cu ochiul celor necăjiţi din PSD, unul plecat cu totul de acolo iar alţi 4, aflaţi în dizgraţiile noii conduceri. Nu le-a dat nici măcar un telefon ca să-i întrebe de sănătate!

În calitate de preşedinte al CJ Călăraşi dar şi al PNL, Filipescu a purtat şi el războaie cu presa dar nu i-a trecut niciodată prin minte să târască vreodată vreun jurnalist pe treptele tribunalului. A pus de fiecare dată pe primul loc interesul partidului şi nu orgoliul personal.

Mult mai „sensibil” la criticile presei, Drăgulin a făcut exact pe dos. Oricum nu dă nici măcar două procente pe presă. În schimb, scanează la greu textele care-i sunt potrivnice şi i le trimite lui Orban, fiind convins că sunt scrise la comanda...”greilor” din partid, în mijlocul cărora se simte... mic de tot.

Filipescu a dovedit de-a lungul timpului că pentru el, PNL e o prioritate „zero”. A avut chiar isteţimea şi forţa să-şi „viruseze” adversarii, plantând în fiecare partid, inclusiv în PSD, câte un „reportofon”. Pardon, câte un spion! Şi acest lucru a contat enorm la ascensiunea PNL!

În schimb, Drăgulin a dovedit contrariul. Într-o noapte, a trecut lejer de la dreapta, PNL, la stânga, UNPR pentru ca după nici un an şi jumătate să revină spăşit „acasă”, primind din partea lui Filipescu şi două palme morale, pe obraji. Astăzi, mulţi pretind că de fapt, a fost ghidonat din umbră de Filipescu, în beneficiul...PNL! Oricum, imaginea, de traseist politic (PUR – PNL – UNPR – PNL), o să-l bântuie, în schimb, până la capăt!

Cu un astfel de lider...incomplet din toate punctele de vedere, PNL Călăraşi intră în competiţia pentru Parlamentul European. Ce va fi pe 26 mai seara? Greu de spus! Nu vă grăbiţi să vă ofere Drăgulin vreun răspuns, vă pierdeţi vremea degeaba! Ştiu doar că dacă rezultatele vor fi pozitive, nu va ezita să se umfle în pene pretinzând că lui i se datorează succesul. În caz contrar, va da vina pe „grei” că nu l-au susţinut suficient, deşi tot ei l-au tolerat pe un fotoliu pe care l-a ocupat absolut accidental.

 

Rezultate alegeri europarlamentare 25 mai 2014

Judeţul Călăraşi

Prezenţa la vot: 36,24%

Total voturi valabil exprimate: 87.004

PNL 30.394 voturi / 34,93%

Alianţa PSD+UNPR+PC: 28.319 voturi / 32,54%

 

Municipiul Călăraşi

Prezenţa la vot: 30,50%

Total voturi valabil exprimate: 18.126

PNL: 3.714 voturi / 20,48%

Alianţa PSD+UNPR+PC: 6.099 voturi / 33,64%

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.