Călăraşi / PNL a câştigat! Dar...

Călăraşi / PNL a câştigat! Dar...

La Călăraşi, PNL a câştigat şi al doilea tur de scrutin al alegrilor prezidenţialul, candidatul pe care l-au susţinut, Klaus Iohannis, obţinând 63.587 de voturi, la nivel judeţean, respectiv 16.508 voturi în municipiul reşedinţă de judeţ. Toţi au fost „seduşi” nu doar de prestaţia preşedintelui din primul său mandat ci şi de „binefacerile” noului său program prezidenţial România normală.

Spre deosebire de primul tur, Iohannis şi PNL au beneficiat de un surplus de simpatie, la nivel de judeţ de 22.825 voturi, respectiv 7.097 de voturi la nivelul municipiului de reşedinţă.

În mediul rural, Iohannis s-a impus în 30 de localităţi conduse de primari PNL, a pierdut în alte 6, conduse de liberali, clasându-se pe primul loc şi în alte 5 comune conduse de primari PSD.

În mediul urban, cu excepţia Călăraşiului, Klaus Iohannis s-a clasat pe 2.

Cu toate acestea, raportul de forţe faţă de principalul său urmăritor, PSD, nu e unul care să stârnească bucurii nebănuite. Într-un judeţ în care deţii puterea administrativă în 37 de primării (inclusiv a municipiului reşedinţă de judeţ) precum şi controlul total al Consiliului Judeţean, procentele de 54% (judeţ), respectiv 58% (municipiul Călăraşi) nu înseamnă mai nimic. Ecartul faţă de procentul obţinut de Iohannis la nivel naţional este de 12 procente. Imens! În plus, cele 63.587 de voturi duse de la Călăraşi la coşul naţional, înseamnă în jur de 1% (Iohannis a strâns până acum 6.437.151 de voturi!). Şi cel mai important, e greu de cuantificat votul „venit” prin partid, ori direct pentru că mai sunt şi cetăţeni care-l simpatizează pe Iohannis nu şi pe Drăgulin&Co.

Deci sunt cifre care mai degrabă ar trebui să dea bătăi de cap lui Drăgulin&Filipescu în perspectiva bătăliilor electorale din 2020 care au un alt specific. Atunci, votul politic nu contează aproape deloc, importanţi sunt doar candidaţii locali şi programele de dezvoltare a localităţilor din care provin. Iar oferta e destul de săracă. Mulţi primari, în funcţie de 2, 3 şi chiar 4 mandate, au devenit mici baronaşi în localităţile lor.

Pe „fotografia” actuală, diferenţa de voturi faţă de PSD (de 6.253 voturi la turul 1, respectiv 9.234 de voturi la turul 2) nu aduce nici siguranţa şi nici garanţia că liberalii se pot declara încă de pe acum câştigători ai localelor şi parlamentarelor de anul viitor. În vară,  pe lângă PSD, liberalii se vor mai bate şi cu „pluseriştii”, prietenii lor de duminică.

Judeţul Călăraşi

T1: Klaus Iohannis: 40.762 voturi – 37,61% (dintr-un total de 108.365)

T2: Klaus Iohannis: 63.587 voturi – 53,91% (dintr-un total de 117.940)

Municipiul Călăraşi

T1; Klaus Iohannis: 9.411 voturi – 34.46% (dintr-un total de 27.306)

T2: Klaus Iohannis: 16.508 voturi – 58,01% (dintr-un total de 28.458)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.