Călăraşi / În PNL, război pe viaţă şi pe moarte!

Peste circa 40 de zile, liberalii sunt invitaţi la Călăraşi pentru a decide noua configuraţie a conducerii organizaţiei judeţene pentru următorii 4 ani. Nimeni însă nu s-a grăbit până acum să-şi anunţe candidatura pentru şefia filialei însă în culise se duc deja lupte grele pentru supremaţie care s-ar putea finaliza chiar cu victime majore în rândul „greilor”.

Oricum nu mai e nici un secret: între actualul preşedinte al partidului, Răducu Filipescu şi al doilea om din filială, primvicepreşedintele, Vasile Iliuţă, şeful CJ Călăraşi, animozităţile par să tindă spre cote paroxistice. Oamenii fideli preşedintelui Filipescu caută peste tot „ceva” compromiţător la adresa lui Iliuţă, doar – doar l-or scoate din joc, nu prin votul delegaţilor, ci la masa verde, cu ajutorul instituţiilor statului. În spaţiul public au apărut deja „bănuieli” dacă nu chiar „acuze” care-l vizează direct pe Iliuţă. De când a preluat conducerea CJ, planează asupra sa suspiciuni că s-ar afla în conflict de interese dar şi în incompatibilitate. „Suspiciunilie” au fost puse pe un document care ar fi luat deja calea Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţie care urmează să verifice presupusele „indici” de încălcare a legii. E clar, oamenii se dau în gât pentru că nu mai au nici răbdare dar nici argumente în lupta politică.

N-ar fi exclus ca în perioada imediat următoare şi Iliuţă să ofere o ripostă măcar la fel de „serioasă” că doar nu degeaba caută de zor vrute şi nevrute „ceva” despre Filipescu, predecesorul său de la şefia CJ.

Una peste alta se anunţă până pe 29 aprilie un război de toată frumuseţea, purtat cu arme murdare, în realitate. de două „clanuri” avide de putere într-un partid şi aşa dezorientat, vlăguit, afectat de rezultatele proaste înregistrate la ultimele alegeri parlamentare.

Săracu' Orban a bătut drumul vineri până la Călăraşi să-şi facă puţină campanie internă însă a găsit o organizaţie încordată, condusă de doi lideri pregătiţi de o luptă dură care nu scapă nici un prilej de a-şi da la gioale.

Dar ce ar avea de câştigat liberalul simplu, modest din toată această bătălie crâncenă dar perfect inutilă, dusă între doi oameni care par rezonabili în spaţiul public dar care în realitate se urăsc ca de moarte? Eu cred că nimic!

În mod natural, conferinţa judeţeană de alegeri din 29 aprilie ar trebui să limpezească şi alte chestiuni, la fel de importante precum cea referitoare la numele viitorului preşedinte. Dacă aş fi desemnat delegat, m-aş duce la această conferinţă să întreb, bunăoară, pe fiecare candidat în parte care ar fi planul fiecăruia de redresare a partidului. Sau. De ce s-au pierdut alegerile într-o manieră atât de categorică şi de ce nu şi-a asumat nimeni rezultatele. Sau. De ce a ajuns organizaţia judeţeană într-o situaţie financiară atât de precară încât a fost nevoie ca preşedintele să împrumute partidul în condiţiile în care organizaţia se bazează pe consilieri judeţeni şi toată conducerea CJ, pe zeci de primari şi viceprimari, pe sute de consilieri locali. Sau. Încotro se îndreaptă partidul care deţine puterea locală dar nu mai „interferează” de mult cu electoratul. Nici măcar cu cel propriu!

Războiul declanşat nu interesează pe nimeni în partid cu excepţia părţilor implicate. Este nevoie mai mult ca oricând de un candidat serios, respectat, bun comunicator atât în plan intern cât şi extern, susceptibil să unifice toate taberele existente în partid. PNL are astfel de resurse dar din păcate pare anchilozat în nişte metehne mai degrabă dictatoriale şi îi e teamă să se desprindă şi de trecut dar şi de prezent. Tare sunt curios să văd cineva va mai supravieţui după 29 aprilie!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.