Organizația Județeană a TNL Călărași anunţă că, în urma votului exprimat la Congresul TNL desfășurat la Parlamentul României, duminică, 22 octombrie, deputatul Mara Mareș este noul președinte al Tineretului Național Liberal, candidat susținut de cei 35 de delegați din județul Călărași.
Totodată, în cadrul aceluiași Congres, președintele TNL Călărași, Alexandru-Lucian Vasile, a câștigat detaşat funcția de vicepreședinte al Regiunii Sud Muntenia. Încă doi colegi din cadrul filialei noastre fac parte, începând de duminică, 22 octombrie, din noul Birou Politic Național al PNL. Este vorba de secretarul general, Ancuța-Antoaneta Brașoveanu, care a primit funcția de membru, și de prim-vicepreședintele, Andrei Romilă, care a primit funcția de membru CNRA.
”Sunt extrem de mulțumit de rezultatul Congresului TNL, candidatul susținut de filiala pe care o conduc, deputatul Mara Mareș, fiind și cel care a obținut cele mai multe voturi din partea colegilor mei tineri liberali. Îi transmit, și pe această cale, felicitări Marei, pe care vreau să o asigur, încă o dată, de tot sprijinul TNL Călărași în mandatul pe care l-a primit. Totodată, mă simt obligat, în urma funcției obținute, cea de vicepreședinte al Regiunii Sud Muntenia, să fac tot ce îmi stă în putință pentru a reprezenta cu cinste filiala TNL Călărași la nivel de regiune!”, a declarat Alexandru-Lucian Vasile, președinte al Organizației județene a TNL Călărași.