Primarii de municipii reclamă că nu au fost deloc consultaţi la construcţia bugetului pe 2019

Primarii de municipii reclamă că nu au fost deloc consultaţi la construcţia bugetului pe 2019

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă, a declarat luni, la Realitatea TV, că reprezentanţii asociaţiei vor avea, marţi, la Palatul Victoria, de la ora 15.00, o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Să fie reparată marea eroare de anul trecut când au fost luaţi banii municipiilor şi nu poate să mai persiste această situaţie şi trebuie daţi banii înapoi. Nu am văzut (o schiţă de buget, n.red.), doar speculaţii în presă, ceea ce consider că este profund în neregulă, există legislaţie care reglementează chestiunea asta, noi ca structuri asociative au obligaţia cei de la Guvern să ne consulte şi sper că se va întâmpla într-un mod cât se poate de onest. Vom cere ca bugetele noastre, raport la 2017, să nu fie afectate. Şi aşa noi avem bugetele mici, administraţia publică locală din România este cea mai subfinanţată administraţie publică din Europa ca procent din PIB, pe cale de consecinţă nu este admisibil pentru că pur si simplu intrăm în blocaj. Cine îşi poate permite să blocheze primăriile din România? Cred că este un demers iresponsabil şi nu cred că şi-l poate permite nimeni”, a declarat Negoiţă, vicepreşedinte PSD şi primar al Sectorului 3 din Capitală.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus şi el că Guvernul i-ar fi minţit pe aleşii locali.