Guvern / Bugetarii vor încasa două salarii minime pe economie reprezentând indemnizaţie de hrană

Guvern / Bugetarii vor încasa două salarii minime pe economie reprezentând indemnizaţie de hrană

Toţi salariaţii de la stat vor primi, începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţie de hrană, reprezentând două salarii minime pe economie, a declarat vineri seara, la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

"Începând cu 1 ianuarie 2019, toţi salariaţii vor primi anual două salarii minime pe economie drept indemnizaţie de hrană. Era o prevedere în ordonanţă şi nu era clar dacă se proroga sau nu. Se aplică de la 1 ianuarie 2019", a spus Teodorovici.

Acordarea indemnizaţiei de hrană este prevăzută în Legea 15/2018 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Anul trecut însă, prin Ordonanţa de Urgenţă 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.