ALDE | România riscă să ajungă ruşinea Europei din cauza incompetenţei unui ministru userist!

ALDE | România riscă să ajungă ruşinea Europei din cauza incompetenţei unui ministru userist!

Comisia Europeană a găsit zeci de nereguli în proiectul PNRR transmis de Guvernul României, proiect realizat de ministerul condus de useristul Cristian Ghinea. După ce în mandatul trecut a provocat daune României în privinţa absorbţiei fondurilor europene, fiind numit de toată lumea ministrul ZERO, dl Ghinea s-a întors la minister să distrugă şi PNRR.

Nu putem să înţelegem de ce, în continuare, premierul Cîţu şi PNL susţin acest ministru incompetent şi complet depăşit de situaţie. Nu au suficiente dovezi că dl Ghinea nu e pus acolo să servească intereselor României, ci unor alte interese numai de el ştiute?

Cu foarte mare greutate şi cu o foarte mare întârziere, România a transmis Comisiei Europene documentul ce cuprinde Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Laudele de sine ale domnului Ghinea nu i-au impresionat pe oficialii europeni, care au depistat dovada incompetenţei acestui ministru. În vreme ce alte state se pregătesc să primească bani pentru proiectele din planurile de redresare transmise Comisiei Europene, România este pusă la colţ din cauza greşelilor din documentul trimis de dl Ghinea.

Ne aflăm într-o situaţie cu adevărat critică. Dacă lucrurile vor continua în acelaşi fel, iar România nu va putea să acceseze fondurile prin PNRR anul acesta, ne vom trezi că nu mai avem timp să contractăm sumele totale cuprinse în PNRR. Şi asta din cauza exclusivă a lui Cristian Ghinea. Cum va fi tras la răspundere Ghinea pentru acest nou eşec al său în calitate de ministru al fondurilor europene?

Riscăm să ajungem ruşinea Europei cu acest ministru ZERO barat al fondurilor europene!

PNRR a fost folosit de domnul Ghinea nu pentru binele românilor, ci pentru binele firmelor de consultanţă pe care le-a angajat în proiect şi cărora, probabil, le-a promis 2 miliarde din banii cuveniţi României prin PNRR.

Domnule Cîţu, domnilor Barna şi Cioloş, câte rateuri trebuie să mai dea dl Ghinea pentru a înţelege că trebuie să îl schimbaţi?

Consiliul Naţional al ALDE

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.