Tăriceanu: România se împrumută cu dobânda cea mai ridicată din Europa. Și nu o spun eu, ci Eurostat

Tăriceanu: România se împrumută cu dobânda cea mai ridicată din Europa. Și nu o spun eu, ci Eurostat

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu trage un semnal de alarmă susţinând recent pe pagina personală de Facebook că potrivit Eurostat România se împrumută cu dobânda cea mai ridicată din Europa.

“România se împrumută cu dobânda cea mai ridicată din Europa. Poate chiar din lume. Și nu o spun eu, ci o spune Eurostat (vezi aici https://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do…). Trebuie să fii un ministru de Finanțe extrem de incapabil ca să reușești o asemenea contraperformanță în condițiile în care țara noastră are un nivel de îndatorare relativ scăzut în comparație cu alte state, suntem o țară cu o economie și piață de desfacere consistente și o țară cu stabilitate politică, socială și economică ridicată. Atunci ce anume îi face pe bancherii din lumea întreagă să ceară niște dobânzi atât de mari? Eu cred că un singur aspect (sau poate două): lipsa de încredere în actualul Guvern și faptul că nu vede nimeni la el o viziune pentru dezghețarea economiei, pentru reluarea muncii.

Faptul că acest guvern își consumă toată energia în a stabili măsuri punitive pentru populație (cele mai ridicate amenzi din Europa), pentru a crea noi și noi instrumente autoritare care să-I perpetueze la putere, faptul că nu au luat nici o măsură economică viabilă nu poate scăpa observatorilor economici. Ei nu ne înjură la televizor și nici nu fac remarci malițioase la adresa acestui Guvern incapabil, ci ne penalizează la rata dobânzilor.” Susţine pe Facebook Tăriceanu.

Fostul şef al Senatului subliniază că “Riscăm să pierdem o mare oportunitate: posibilitatea de a ne împrumuta pe termen mediu la o dobândă acceptabilă (aș zice nu mai mare de 2% pe an), fără a mai fi limitați de deficit și a investi acești bani în dezvoltare și nu în consum. Guvernul trage în fiecare zi sute de milioane de lei sau chiar miliarde, dar nimeni nu află ce face cu ei.

Aceste sute de milioane sau miliarde de euro și dolari sunt noi nouți. Ei vin din tiparnițele de bani care s-au pornit și în scurt timp vom vedea cum inflația va crește la cer și rezervele făcute de români își vor pierde valoarea văzând cu ochii.”

Tăriceanu mai adaugă că încă de acum 3-4 luni, MFP ar fi trebuit să emită titluri de stat pentru populaţie. “Acum (de fapt acum 3-4 luni era) este momentul ca finanțele să emită titluri de stat pentru populație cu scop dublu: de a nu mai drena toți banii de la băncile din România și a lăsa fonduri pentru economie și de a da românilor un instrument de economisire eficient care să-I pună la adăpost de pericolul inflației. În fond, dacă este să plătim niște dobânzi grase de ce să nu le plătim concetățenilor noștri și nu băncilor străine?

Mai în glumă, mai în serios, un coleg din ALDE îmi spunea să nu fiu îngrijorat pentru că această criză este una artificială și ea va costa mai puțin de 70 de ha de pădure. Adică de atâta lemn este nevoie pentru a se obține hârtia pe care se vor tipări banii cu care se va ieși din criză. Poate fi așa, dar acele 70 de hectare pot însemna distrugerea economiilor de o viață a milioane de români. Motiv pentru care ele trebuie puse la adăpost.” a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

ratedobanzitermenlung

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.