Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a precizat pe pagina personală de Facebook că partidul pe care-l conduce nu a votat solicitarea Guvernului PNL pentru instituirea pe tot cuprinsul României a unei stări de alertă pentru 30 de zile, prezentând şi motivele care au stat la baza luării unei astfel de decizii.
“Nu am votat pentru că nu putem accepta ca o țară întreagă să sufere din cauza unor incompetenți care încă ne mai guvernează. A unor incapabili care în loc să facă ce face toată lumea, să testeze masiv, să testeze cu cap, să testeze local, preferă să stea cu ochii în sondaje electorale. Nu trebuie să uităm că această lege, chiar dacă a fost amendată drastic de către Parlament, tot rămâne un lup în blană de oaie, adică miroase prea tare a stare de urgență camuflată.
În condițiile în care sunt extrem de multe județe în care numărul de bolnavi de coronavirus pot fi numărați pe degetele de la o mână nu vedem care este sensul ca și aceste județe să fie penalizate.
Insistența de a bloca întreaga economie în condițiile în care se laudă că am avut cele mai puține victime din Univers miroase a altceva și nu a grijă pentru români: miroase a dorință de a-și mai umple pușculițele de partid prin achiziții dubioase, fără licitație și direcționate către firmele de partid.
Nu am votat pentru că este inadmisibil ca în condițiile în care românii așteaptă și 16 ore să intre în țară pe la Nădlac, Guvernul pune în anexa 3 al acestui HG decizia de a închide 5 puncte de trecere la frontieră cu Ungaria, puncte care ar fi putut să preia traficul de la frontieră cu țara vecină.
Nu am votat pentru că este complet inacceptabil ca activitatea cultelor religioase să fie reglementată de un ordin comun al Ministrului Afacerilor Interne și cel al Sănătății. În acest proces trebuie implicate exact cele care sunt reglementate. Nu este normal ca credință să ne fie reglementată prin ordine militare.
Nu am votat pentru că este timpul să ne reîntoarcem la o minimă normalitate. Este timpul ca miile de bolnavi de cancer să nu mai stea la coadă pentru a-și primi tratamentul. Este timpul ca toate spitalele să fie deschise și pentru alți bolnavi decât cei de COVID-19. Este timpul să dezghețăm economia. Este timpul să fim lăsați să trăim.” a scris pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu.
Parlamentul a adoptat, miercuri, hotărârea de încuviinţare a instituirii stării de alertă pe teritoriul României. S-au înregistrat 372 de voturi "pentru", 37 "împotrivă" şi şapte abţineri.
"Se încuviinţează starea de alertă şi măsurile instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394 din 18 mai 2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, potrivit art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020", precizează hotărârea adoptată de Parlament.