Tăriceanu, declaraţii după audierile de la Comisia juridică: Suspiciunile nu pot ţine loc de probe

Tăriceanu, declaraţii după audierile de la Comisia juridică: Suspiciunile nu pot ţine loc de probe

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus, după ce a fost audiat la Comisia juridică, că scopul procurorilor e unul foarte clar, şi anume să-l initimideze pe el şi pe cei care îl urmează în lupta împotriva corupţiei.

„Primul lucru pe care doresc să-l subliniez este ca acest demers al procurorilor materializat într-un referat transmis Parlamentului pentru presupuse fapte de corupţie are un scop bine definit, şi anume să mă intimideze pe mine şi pe cei care doresc să mă urmeze în această luptă pe care am declanşat-o cu patru ani în urmă pentru a semnala excesele şi gravele abuzuri care s-au petrecut în România, în justiţia din România”. a declarat liderul Senatului.

Tăriceanu îi acuză pe procurori că nu au nicio probă pentru a demonstra că anumite hotărâri luate de Guvern ar fi fost nelegale. „Ancheta au făcut-o, dar ei nu au niciun fel de probă care să demonstreze că aceste hotărâri s-ar fi luat în mod nelegal. Ei pun în discuţie, aşa cum v-am spus, ideea ca aceste hotărâri ar fi fost luate ca să i se facă o favoare firmei Microsoft. Guvernul a intrat în legalitate făcând aceste hotărâri de guvern, Guvernul nu a făcut nicio plată care să poată duce la suspiciunea ca eu aş fi obţinut foloase necuvenite în mod indirect. Şi dacă aceste hotărâri ar fi fost nelegale, Guvernul care a urmat putea să le anuleze. Nimeni nu-i împiedica pe procurori ca aceste aşa-zise suspiciuni rezonabile să le fi însoţit de dovezi, de probe. Era necesar acest lucru. Suspiciunile nu pot să ţină loc de probe”, a adăugt seful Senatului.

Întrebat de o jurnalistă dacă ar fi de acord cu o ordonanţă pentru amnistie şi graţiere, Tăriceanu i-a dat o replică acidă. „Asta e o întrebare din imaginaţia dumneavoastră? Că s-ar putea să-mi puneţi şi alte întrebări de genul dacă nu mă gândesc cumva să desfiinţăm justiţia”.

Călin Popescu Tăriceanu, declaraţii după audierile de la Comisia juridică:

- Demersul procurorilor, materializat într-un referat transmis Parlamentului cu privire la preşedintele Tariceanu, are un scop bine definit şi anume intimidarea acestuia şi a membrilor şi simpatizanţilor ALDE.

- Speră ca prin acţiunile întreprinse să ne oprească din această luptă pe care am declanşat-o cu patru ani în urmă, pentru a semnala excesele şi gravele abuzuri care s-au pretrecut în România, în justiţia din România.

- De asemenea, acest demers are menirea de a amplifica o confuzie care domneşte în societate între cetăţeni, care cu greu mai pot să distingă ceea ce este corect, ceea ce e bine de ceea ce este rău.

- Acest demers are un efect pervers, în sensul că impresia oamenilor este aceea că Parlamentul este ocupat de oameni care sunt toţi corupţi, că Guvernul este incapabil, că primarii nu conduc localităţile decât spre beneficiul propriu.

- În aceste condiţii, concluzia care vine în mod natural este următoarea: nu e mai bine ca România să fie condusă de 100 de procurori, împreună cu 200 de ofiţeri, care ascultă pe toată lumea şi decid ei cine e bine să conducă România şi cine nu, în pofida voturilor date de cetăţeni?

- Asta a fost esenţa demersului în ultimii zece ani, făcut de aţa-zisele instituţii care combat corupţia. Corupţia a fost paravanul în spatele căruia s-a desfăşurat o aprigă luptă pentru putere, pentru influenţă.

- Cetăţenii, simpatizanţii ALDE trebuie să ştie că aceste demersuri nu ne intimidează, nu abandonăm lupta pe care am început-o şi pe care o vom duce mai departe pentru o justiţie corectă, care să se bazeze pe lege şi numai pe lege.

- Nu abandonăm această luptă, ci o vom continua demersurile pe care le-am întreprins pentru reformarea justiţiei, în aţa fel încât să nu mai permitem ca justiţia sau mai bine spus, acţiunea procurorilor să fie o acţiune discreţionară care să limiteze sau să afecteze în mod profund drepturile cetăţenilor din România.

- Până la urmă trebuie să ne punem o întrebare firească: este normal ca statul să plătească pentru aceste grave erori comise în România în domeniul justiţiei?

- Ce se va întampla în Parlament în momentul în care se va ajunge la votul pe decizia Parlamentului, de a cere sau nu urmărirea penală in ceea ce îl priveşte pe preşedintele Tăriceanu, nu este un vot în legătură cu persoana acestuia, ci este mai degrabă un vot care să demonstreze că până la urmă legea este cea care trebuie să-i apere pe toţi românii.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.