Protocolul de constituire a Alianţei electorale PRO România – ALDE pentru susţinerea lui Mircea Diaconu a fost depus la BEC

Protocolul de constituire a Alianţei electorale PRO România – ALDE pentru susţinerea lui Mircea Diaconu a fost depus la BEC

ALDE şi PRO România au depus, duminică, la Biroul Electoral Central, protocolul de constituire a Alianţei electorale dintre cele două partide pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale.

Protocolul a fost depus de cei doi copreşedinţi ai Alianţei, Norica Nicolai şi Sorin Cîmpeanu.

"Astăzi am depus protocolul Alianţei la Biroul Electoral Central. (...) Ambele partide au înţeles foarte clar că este un moment în care politica dacă mai doreşte să fie acceptată şi respectată de cetăţeni, trebuie să se schimbe fundamental. Ambele partide au trecut peste orgolii, ceea ce nu este uşor în politica românească plină de oameni fără principii, dar cu foarte multe orgolii, care îşi anexează interesele personale, de grup sau ale partidelor la aceste orgolii şi le promovează ca fiind soluţiile pentru cetăţean, funcţiile pentru o ţară. Din păcate, eu, traversând această viaţă politică aproape 20 de ani, pot să vă spun foarte sincer că am ajuns la o concluzie la care au ajuns şi cetăţenii: politica s-a îndepărtat de oameni", a afirmat Norica Nicolai.

Ea a adăugat că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, Mircea Diaconu va fi "un om căruia să-i pese de toţi".

"Din păcate, ani de zile preşedinţii şi-au servit propriile interese, domnul Iohannis şi alţii, au servit interesele de partid şi de grup. Sunt convinsă că Mircea Diaconu va rămâne, dacă va ajunge preşedintele României, un om căruia să-i pese de toţi pentru că sunt apropiată de Mircea şi îl cunosc. De ani de zile a rămas acelaşi, este un om simplu, umblă ca acum 20 de ani, vorbeşte ca acum 20 de ani, nimic nu s-a schimbat în atitudinea lui. Pentru ambele partide Mircea Diaconu este garanţia că viitorul preşedinte al României va face ce va îi permite Constituţia şi legile de organizare. Nu va mai dori guvernul lui, ci guvernul pe care îl doreşte cetăţenii. Dacă dorim ca această ţară să facă un pas spre normalitate, asta este conduita", a adăugat Norica Nicolai.

Norica Nicolai a adăugat că a avut o discuţie cu Mircea Diaconu care a spus că semnăturile se strâng deja şi există foarte mulţi voluntari care deja pregătesc aceste liste.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.