Luica / L. State: Peste 100 de ha de luciu de apă sunt folosite abuziv de terţe persoane

Luica / L. State: Peste 100 de ha de luciu de apă sunt folosite abuziv de terţe persoane

Liderul filialei judeţene ALDE Călăraşi, Laurenţiu State, a semnalat faptul că la Luica, de mai bine de 10 ani, o suprafaţă de peste 100 de hectare de luciu de apă ar fi utilizată în mod fraudulos de terţe persoane, trăgând un nou semnal de alarmă în acest sens. Deşi au solicitat în dese rânduri informaţii în legătură cu modul de folosire a acestor suprafeţe, consilierii locali ALDE s-au lovit de fiecare data de refuzul primarului PNL, Ion Dobrin.

Domnule State, ştiu că nu vă este indiferentă comuna Luica. Aş dori să ne spuneţi care sunt ultimele noutăţi de acolo.

La ultima şedinţă de Consiliu Local, la care am participat, am solicitat să mi se permită înregistrarea audio-video a şedinţei. Asta din cauza faptului că în cadrul Consiliului Local Luica, acei oameni care ar trebui să se ocupe de respectarea legalităţii, din punctul meu de vedere, consider că nu-şi fac treaba aşa cum ar trebui. Nu mi s-a permis înregistrarea, am solicitat să se noteze acest fapt în procesul verbal de către doamna secretar şi să mi se explice motivul acestui refuz. N-am primit nici un răspuns nici până-n acest moment. 

Împreună cu colegii mei, consilieri locali ALDE, i-am solicitat domnului primar, în acest sens, mai multe lămuriri, sub aspectul legalităţii, privind unele aspecte cum ar fi modul de folosire a suprafeţelor de bălţi, la nivelul teritorial al comunei. Ştiu că din 2007 există un titlu de proprietate eliberat de Prefectura Călăraşi pe o suprafaţă de 103 ha bălţi. Din acel moment şi până în prezent, acele suprafeţe de luciu de apă sunt folosite abuziv de terţe persoane. Domnul primar ne-a comunicat verbal, în dese rânduri, că au fost nişte acţiuni în instanţă dar nu ne-a prezentat niciodată vreun document în acest sens, nu ne-a informat nici în legătură cu stadiul acestor acţiuni în instanţă. Din acest motiv, apelez la bunăvoinţa dumneavoastră ca presă, să ne sprijiniţi în acest demers al nostru de a afla ce se întâmplă cu aceste suprafeţe de luciu de apă de la Luica.

Am văzut că în bazinul mic, despre care am auzit că l-ar fi concesionat cineva, se băteau nişte pari în jurul bălţii. Dar în Consiliul Local nu s-a prezentat nici o formă legală de colaborare, vreo relaţie juridică între Consiliul Local Luica, proprietar al acelor terenuri şi o terţă persoană fizică sau juridică.

De asemenea domnul primar, din punctul meu de vedere, a intrat pe un teren alunecos deoarece în şedinţa de Consiliu Local a venit cu un soi de propunere ca să dăm cea mai mare suprafaţă de baltă de la Luica unuia pe care o foloseşte în acest moment. Aceste atribuiri se pot face doar respectând legislaţia în vigoare.

Pe de altă parte, aş mai vrea să-l întreb pe dl. primar de ce din  2007, de când există titlul de proprietate şi până acum nu s-a ocupat de aducerea unui venit suplimentar la bugetul local ca urmare a utilizării acestei suprafeţe.

Consider, fie că e vorba de o neglijenţă, fie există interese de altă natură din partea domnului primar.

Mai aveam o chestiune de lămurit. Preşedintele şedinţei în cadrul căreia vi s-a refuzat dreptul de a înregistra audio acea şedinţă, ar fi călcat pe bec, consumând o cantitate mai mare de alcool pe 9 martie seara. Ar fi produs şi daune, s-a ales şi cu dosar penal. Se pare că are ceva legături cu dl. primar, de vreme ce în biroul său ar fi avut loc şi câteva chefuri de pomină, potrivit unor surse. Aveţi habar de asta? Ce ne puteţi spune în acest sens?

Am foarte mult habar de ce spuneţi. Există, dacă vreţi, un Dumnezeu care le vede pe toate. Acest domn consilier PNL, Iosif  Ion, probabil, pe fondul euforiei momentului că a fost desemnat preşedinte de şedinţă sau poate din alte motive, s-a purtat într-un mod total necuviincios şi în afara Consiliului Local.

Ştiu că într-una din seri, s-au consumat băuturi alcoolice în incinta Primăriei. Am înţeles chiar şi în biroul dlui. primar dar şi al consilierilor locali, după care dl. consilier Iosif, în „glumă”, probabil, a vrut să intre în curtea Primăriei pe poarta mică cu maşina şi n-a avut loc. S-a oprit în şanţ, a distrus autovehiculul în partea din faţă. Am înţeles că atunci când au venit organele de poliţie care treceau întâmplător pe acolo şi l-au văzut în ce stare era, l-au testat cu aparatul alcooltest, şi i-a ieşit un rezultat apreciabil, mult peste limita legală a sângelui. I s-a întocmit un dosar de urmărire penală, e în curs de cercetare. Slavă Domnului că n-a produs victime. Din câte am auzit, dumnealui conducea autovehiculul mai mult sub influenţa alcoolului decât treaz, pe raza localităţii Luica.

În plus, oamenii vorbesc că din cauza acestui aspect nefericit derulat la volanul autoturismului personal, domnul consilier s-ar fi scăpat pe el.

De frică?

Cine ştie?!, poate din cauza emoţiilor, pe care le-a avut şi atunci când a fost preşedinte de şedinţă.

Mulţumesc.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.