L. State: PNL dovedeşte că tot subiectul privind alocaţia copiilor a fost unul pur propagandistic

L. State: PNL dovedeşte că tot subiectul privind alocaţia copiilor a fost unul pur propagandistic

Executivul ar putea adopta, azi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii privind alocaţia de stat pentru copii, pentru ca aceasta să poată fi majorată de la 84 de lei la 150 de lei. Impactul financiar al măsurii este de 2,1 miliarde lei, scrie Mediafax. „Vom rezolva această problemă. Credeam în bunele intenţii ale PNL dacă erau fundamentate în mod corect. Modul în care au găsit sursa de finanţare e un mod incorect prin care nu puteam asigura acest lucru. Deci ca să reglementăm trebuie să dăm o ordonanţă de urgenţă. După câte ştiu eu ar trebui după 1 martie să fie majorate alocaţiile. Încă o dată mă uimeşte faptul că se dă dovadă de atâta neseriozitate, să spui că iei din excedentul bugetar al pensiilor. Aştept de la Ministerul Muncii, am vorbit cu dânsul şi vom aştepta să dăm această OUG”, a afirmat Viorica Dăncilă, vineri la Parlament.

Ea a adăugat că nu putea folosit excedentul ca sursa de finanţare pentru majorarea alocaţiei pentru copii pentru că acest lucru poate fi cunoscut de abia la finalul anului.

„Cum puteam să luăm din excendent? Excedentul îl cunoşti la sfârşitul anului. Deci este singura posibilitate Oricum deficitul este 2,76%, sub 3%. Ne încadrăm în normele europene”, a explicat Dăncilă.

“Suntem de acord cu măsurile care vin în sprijinul oamenilor, atâta timp cât acestea sunt bine intenţionate şi nu sunt populiste. În cazul demersului PNL vorbim de o notă de populism, încercând să pună presiune pe Guvern, dar şi pe bugetul României. PNL se mândreşte că a reuşit majorarea alocaţiilor pentru copii, chiar dacă măsura nu ar fi putut fi adoptată fără votul unor parlamentari ALDE şi PSD.” susţine preşedintele interimar al organizaţiei judeţene ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “Bugetul Ministerului Muncii, unde se includ aceste alocaţii, a fost adoptat, apoi, în unanimitate, dar această măsură nu poate fi aplicată fără adoptarea Legii Bugetului de Stat, în ansamblul ei. La votul final pe Legea bugetului de stat, PNL a votat împotriva creşterii alocaţiilor pentru copii cu care se lăudau săptămâna trecută! 122 de parlamentari, PNL şi din opoziţie, au votat împotriva bugetului! PNL dovedeşte că tot subiectul privind alocaţia copiilor a fost unul pur propagandistic, fără niciun interes pentru cei mici.”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.