L. State: Ne interesează să guvernăm doar în folosul cetățenilor!

L. State: Ne interesează să guvernăm doar în folosul cetățenilor!

Vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State, a declarat pentru www.arenamedia.ro că partidul pe care-l reprezintă nu este interesat de o prezenţă la guvernare în orice condiţii subliniind că „o reformă a instituţiilor statului, un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competenţa” sunt „măsuri sunt importante pentru ca cetățenii să-și recâștige încrederea în actul de guvernare.”

În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituţiilor statului, un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competenţa. Aceste măsuri sunt importante pentru ca cetățenii să-și recâștige încrederea în actul de guvernare. Este dreptul premierului Dăncilă să le accepte sau nu, însă noi, cei din ALDE, vom face tot ce depinde de noi pentru a răspunde acestor așteptări. Ne interesează să guvernăm doar în folosul cetățenilor.” a spus State care a continuat “Aşteptăm discuţia cu premierul Dăncilă după data de 20 august, pentru a lămuri definitiv dacă PSD îşi doreşte sau nu o mai bună guvernare, bazată în primul rând pe restructurarea Guvernului, un nou program de guvernare, noi politici publice pro cetăţean şi o echipă guvernamentală competentă. În funcţie de această discuţie va lua si ALDE apoi decizii.”

Subiectul candidaturii unice, închis!

State a mai adăugat că şi subiectul candidaturii unice este închis iar informaţiile apărute în spaţiul public pe marginea acestui subiect sunt de fapt false. “Legat de afirmațiile din spațiul public conform cărora ALDE „șanteșează” PSD privind o candidatură unică la alegerile prezidențiale sunt false și nimic mai mult. Pentru noi acest subiect al candidaturii unice este închis. Noi, cei din ALDE, respectăm orice vot și am considerat că acel moment al votului dat de PSD a închis orice discuție între PSD și ALDE privind desemnarea unui candidat unic la alegerile prezidentiale. PSD a decis, noi am decis și avem candidatul nostru, fiecare își va face campanie cum consideră.” a conchis vicepreşedintele filialei judeţene ALDE Călăraşi.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.