L. State: Este clar că noi si PSD avem așteptări complet diferite de la aceste alegeri

L. State: Este clar că noi si PSD avem așteptări complet diferite de la aceste alegeri

Secretarul general PSD Mihai Fifor a declarat că este firesc ca ALDE să aibă candidat propriu la prezidenţiale, urându-i succes lui Călin Popescu Tăriceanu în competiţia electorală. El a mai spus că şi-ar fi dorit un candidat comun, oferit de partidul cu scorul mai mare, însă respectă decizia ALDE.

Vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State consideră că decizia PSD de a avea propriul candidat n-a produs surprindere ci dezamăgire, subliniind că ALDE şi PSD au, de-acum, aşteptări diferite în ceea ce priveşte prezidenţialele. “Am luat act de decizia PSD de a avea un candidat propriu în persoana doamnei Viorica Dăncilă. Decizia nu ne-a surprins, ci mai mult ne-a dezamăgit. Aveam șansa să propunem împreună un candidat care să îl bată pe președintele Iohannis. Din păcate, asta e decizia colegilor din PSD.” a spus State care a continuat “Este clar că noi si PSD avem așteptări complet diferite de la aceste alegeri. Planul PSD nu coincide cu planul ALDE: ei aspiră la mult prea puțin pentru aceste alegeri prezidențiale. Ei vor doar un candidat care să intre în turul II. Noi vrem un candidat  care să aibă șanse să câștige.”

State a explicat şi motivele pentru care desemnarea unui candidat comun, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu, ar fi avut şanse de izbândă. “Avem tot respectul față de doamna Dăncilă, însă dumneaei nu poate să îl bată pe Iohannis la aceste alegeri prezidențiale. De ce nu poate? Doamna Dăncilă nu are experiența politică și administrativă necesară pentru a face față acestei campanii. Cu tot respectul, este un candidat slab într-o bătălie cu Klaus Iohannis. Ne-ar fi fost mai uşor dacă am fi avut un candidat comun, eventual chiar cu o susţinere mai largă, PSD-ALDE-PRO România, dar nu a fost să fie.” a mai afirmat State care a conchis “Nimeni nu contestă că PSD este un partid important și mai mare decât ALDE, dar într-o campanie prezidențială nu contează doar mărimea partidului, ci și cât de mare este bazinul din care candidaţii pot să atragă voturi. Ne pare rău că PSD nu înțelege că sprijinind un candidat cu șanse nu înseamnă că devine un partid mai puțin important.”