L. State, despre PNL: Un partid condus de nişte marionete care, de frică, se fac preş în faţa sistemului

L. State, despre PNL: Un partid condus de nişte marionete care, de frică, se fac preş în faţa sistemului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îi răspunde şefului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în privinţa susţinerii pentru fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi în privinţa măsurilor pe care le ia ALDE. Tăriceanu mai spunea că PNL este un partid care a fost decimat de „statul paralel”.

„Marele patriot Tăriceanu uită că susţinem un procuror pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European. În ce priveşte faptul că dl Tăriceanu e siderat, eu sunt siderat că un om care 20 de ani a zis că e liberal a putut să ajungă principalul complice în nişte măsuri antiliberale. Tăriceanu era premier când PNL şi alianţa DA au făcut refoma pensiilor. Dacă nu înfiinţezi un pilon suplimentar de pensii rişti ca angajaţii de azi să aibă o pensie mică”.

„Dl Tăriceanu ar trebui să fie mai puţin preocupat de PNL. Azi avem forţa de a bate PSD. ALDE nu e altceva decât un milog la poarta PSD, care mănâncă frimituri şi îşi bate joc de orice înseamnă valoare liberală. Sunt pe punctul de a fi daţi afară din familia liberală europeană”, a spus Ludovic Orban.

O replică la cele afirmate de Ludovic Ornan a venit şi din partea liderului ALDE Călăraşi, Laurenţiu State, care a declarat pentru www.arenamedia.ro “PNL a jucat un rol important în politica românească începând cu anii 90. Din păcate, actuala conducere a îndepărtat partidul de la scopul său, de la doctrina sa. Azi, PNL oferă în fiecare zi dovezi că nu mai reprezintă liberalii. PNL şi-a pierdut busola. Din partidul elitelor, al promovării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, PNL-ul de azi e un partid lipsit de substanţă politică, lipsit de orice fel de principii. Azi, PNL e un partid care încurajează denunţurile, promovează abuzurile, e un avocat al procurorilor. Astăzi Orban şi PNL îşi fac afişe electorale cu Kovesi, după ce în 2013 Orban considera numirea lui Kovesi ca fiind o trădare de neacceptat, o trădare a interesului public. Disperarea lui Orban de a o ridica în slăvi pe Kovesi îl determină să acţioneze nevrotic atunci când cineva nu îi aduce ofrande fostei şefe a DNA.” a spus State care a mai adăugat “Realitatea este un cruntă pentru PNL. A devenit în cinci ani un partid decimat, condus de nişte marionete care, de frică, se fac preş în fata sistemului. Partidul condus de Orban nu mai are niciun fel de legătură cu partidul liberal renăscut după 1990. ALDE îşi asumă să ducă mai departe credinţa liberală, să continue reprezentarea liberalilor din România..  Azi, votanţii liberali au o opţiune, iar aceasta este ALDE, singurul partid liberal.”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.