L. State: Deciziile luate de guvern nu urmăresc sub nicio formă subordonarea justiţiei, ci asigurarea unei independenţe sporite

L. State: Deciziile luate de guvern nu urmăresc sub nicio formă subordonarea justiţiei, ci asigurarea unei independenţe sporite

Ordonanţa de Urgenţă 7/2019 care aduce modificări legilor justiţiei, adoptată „intempestiv şi fără minime consultări”, conţine prevederi care încalcă principiul separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor şi modifică condiţiile de accedere la ÎCCJ, reprezentând un pas enorm înapoi faţă de forma anterioară a statutului acestor două profesii, afirmă UNJR, care cere Guvernului să revină asupr acestora, transmite News.ro.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi că i-a trimis o scrisoare prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care i-a explicat motivaţiile pentru fiecare prevedere din Ordonanţa de Urgenţă care modifică legile justiţiei, după ce Comisia a adus o serie de observaţii critice pe marginea acesteia.

Guvernul primeşte o nouă lovitură din partea Comisiei Europene. Într-o postare pe twitter, cu titlu "De ce, Guvernul României, de ce?" vicepreşedintele Jyrki Katainen se declară consterant de noile intervenţii asupra legilor Justiţiei.

Fostul membru CSM Adrian Toni Neacşu spune că Justiţia va fi blocată în perioada următoare, după ce sistemul ”fierbe” din cauza OUG pe legile justiţiei, inclusiv acei magistraţi care sprijineau modificările făcute de coaliţia de guvernare.

Nemulţumirile magistraţilor la adresa Ordonanţei de Urgenţă care modifică legile justiţiei nu rămân fără ecou! Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să convoace Adunarea Generală a tuturor magistraţilor din ţară. Mai întâi, însă, astfel de şedinţe vor avea loc la nivelul fiecărui judeţ.

Judecătorii ies la atac. Uniunea Naţională a Judecătorilor atacă în termeni duri ordonanţa de urgenţă prin care se aduc modificări legilor Justiţiei. Un act "intempestiv şi fără minime consultări", un pas enorm înapoi faţă de forma anterioară a statutului acestor două profesii.

“În privinţa modificărilor aduse legilor justiţiei, trebuie precizat că şi acestea, ca orice alte legi, sunt perfectibile, iar deciziile care se iau vizează îmbunătăţirea cadrului legal. De asemenea, trebuie stabilit contextul în care a fost adoptată aceasta OUG. Aşa cum a anunţat şi ministrul Tudorel Toader, propunerea de modificare ce face obiectul OUG a venit de la CSM, adăugând că majoritatea soluţiilor sunt venite de la CSM.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “Ce vedem că se întâmplă în spaţiul public la ora actuală? Asistăm, din nou, la o propagandă ce a început împotriva Guvernului cu preşedintele Iohannis şi PNL vârf de lance, alături de grupările din jurul lor. Deciziile luate de guvern nu urmăresc sub nicio formă subordonarea justiţiei, ci dimpotrivă asigurarea unei independenţe sporite. Însă, ce s-a întâmplat prin această OUG şi de ce sunt cei din opoziţie nemulţumiţi? În primul rând, numirile se vor face tot de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, însă cu avizul consultativ al Plenului CSM. Practic, în procedura de numire au fost introduşi, pe lângă procurori, şi judecătorii din CSM. Acest lucru nemulţumeşte sectia de procurori, cea care a devenit în ultimii ani un scut al procurorilor din sistemul condus de Kovesi. Al doilea lucru reglementat de OUG este cel privind delegările. Practic, se pune capăt fenomenului delegărilor în funcţii de conducere de la nivelul procuraturii. Se consolidează ideea promovării într-o funcţie de conducere pe bază de concurs, nu prin delegare. S-a modificat legea în sensul luării în considerare la calculul vechimii şi a perioadei în care un magistrat a deţinut funcţia de procurori, atunci când acesta candidează pentru o funcţie la ÎCCJ. Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare rămâne singurul titular al acţiunii disciplinare, spre deosebire de precedenta formă a legii, când erau titulari şi ministrul Justiţiei, procurorul general şi preşedintele ÎCCJ. Aşadar, conţinutul OUG este unul care aduce clarificări şi reglementează anumite proceduri. Nu vorbim de subordonarea justiţiei sau alte acuzaţii lansate de opoziţie şi de grupările prietene.”

State s-a referit şi la reacţia Comisiei Europene, susţinând că răspunsul oferit de purtătorul de cuvânt al instituţiei este unul standard. Aşa cum a explicat şi premierul Dăncilă, va prezenta Comisiei Europene toate datele privind această OUG. Totuşi, nu putem să nu constatăm dublul standard din partea unor instituţii europene atunci când vine vorba de România. Să nu uităm că în 2016, guvernarea tehnocrată a lui Cioloş a modificat din pix peste 150 de articole din Codul Penal, peste noapte, prin OUG. A mai criticat cineva de la nivel european acest demers al lui Cioloş? Nu, a fost tăcere totală.”