L. State: Contestaţia în anulare nu înseamnă decât un drept la rejudecare a cauzei de către o instanţă independentă, imparţială şi legală

L. State: Contestaţia în anulare nu înseamnă decât un drept la rejudecare a cauzei de către o instanţă independentă, imparţială şi legală

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat duminică seară că a redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă, pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completuri "nelegal constituite" şi care nu mai sunt în termen să poată depune contestaţii în anulare.

Toader a mai anunţat şi o a doua ordonanţă de urgenţă în legătură cu protocoalele încheiate cu SRI, însă a precizat că aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale.

Tudorel Toader a declarat, luni, că atenţia privind emiterea unei posibile Ordonanţe de Urgenţă ar trebui să se îndrepte, cel puţin în egală măsură, spre cei care au generat „acest eveniment neplăcut”, adică spre cei care au constituit completele de 5 judecători de la ICCJ din 2014 până în prezent.

Întrebat când va fi emisă ordonanţa, Toader a menţionat: "OUG e pregătită. Nu decid eu momentul. Eu propun soluţia, eu am făcut draftul, doamna prim-ministru va decide. Eu cred că în cel mai scurt timp posibil".

“În urma deciziei CCR, privind completurile ilegale de cinci judecători, trebuie să fie găsită o soluţie de îndreptare a unei situaţii anormale provocată în cadrul unor procese derulate.” susţine pentru www.arenamedia.ro liderul interimar al ALDE Călăraşi, Laurenţiu State (foto stânga) care a continuat “Contestaţia în anulare, propusă de ministerul de Justiţie, pentru a oferi o cale extraordinară de atac înseamnă că există posibilitatea ca persoanele în cazul cărora au fost folosite astfel de completuri să încerce această cale extraordinară. Trebuie precizat că întâi se judecă admisibilitatea ei, nu se vor elibera sau anula decizii ale instanţelor după OUG, aşa cum anunţă diverse partide din opoziţie. Asta nu înseamnă că judecătorul va şi admite, obligatoriu, acest recurs.”.

Preşedintele ALDE a precizat că demersul ministrului Toader nu se identifică cu graţierea sau amnistia, atât de mult hulite de Opoziţie şi propaganda antiguvernamentală. “Dacă cineva îşi imaginează ca este o formă de graţiere sau amnistie, se înşală. Ministrul a făcut un lucru în concordanţă cu modul în care lucrează justiţia. Această decizie reprezintă îndreptarea unor erori care au fost comise de factorul judiciar prin nerespectarea legii în ceea ce priveşte completurile de cinci începând cu anul 2014. Pentru a fi clar pentru toţi românii şi pentru a pune capăt propagandei opoziţiei; un judecător va decide dacă admite cererea şi un complet va lua la verificat situaţia în cazul în care se admite solicitarea. Contestaţia în anulare nu înseamnă decât un drept la rejudecare a cauzei de către o instanţă independentă, imparţială şi legală exact lucrul de care cei judecaţi definitiv de completele de 5 au fost privaţi. Important este ca atenţia să fie îndreptată şi către cei care au produs această situaţie prin care s-a ajuns la încălcarea Constituţiei.” a conchis State.

“O Ordonanţă sau o lege nu este dată pentru o persoană. Cei din opoziţie şi reprezentanţii unor grupări vocale în spaţiul public nu ţin cont de românii care nu au avut parte de un proces în condiţii legale, un proces echitabil. O asemenea soluţie era minim obligatorie în contextul derapajului de lege comis prin completurile ilegale. Ceea ce se va întâmpla este că românii care au avut parte de un proces în care completul a fost ilegal constituit, vor avea parte de o rejudecare.”

Laurenţiu State, preşedinte interimar ALDE Călăraşi