L. State: Ce încredere putem să avem în INSCOP, în contextul în care face jocurile statului paralel?

L. State: Ce încredere putem să avem în INSCOP, în contextul în care face jocurile statului paralel?

Conducerea Academiei Române a transmis marţi că Barometrul de Opinie Publică al României, lansat în urmă cu o zi, care oferă informatii legat de intenţia de vot la alegerile europarlamentare din 26 mai şi gradul de încredere al publicului în personalităţi şi instituţii politice, nu a fost comandat de instituţie.

 

"Biroul Prezidiului Academiei Române a luat la cunoştinţă cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române - este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale 'Ion I.C. Brătianu' - a dat publicităţii un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieţii politice româneşti. Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituţia noastră nu se implică în chestiuni de natură politică", se arată în comunicatul Biroului Prezidiului Academiei Române

“În primul rând, Academia Română a reacționat și a negat orice legătură cu sondajul mincinos al INSCOP. În al doilea rând, europarlamentarul ALDE, doamna Norica Nicolai a spus că INSCOP este una dintre faţetele statului paralel.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a mai adăugat “Un articol din România Liberă din 2013 ne spune că directorul general al INSCOP şi deţinător a 50% din părţile sociale ale firmei care operează INSCOP (Inscop Cercetare SRL), Remus-Ioan Ştefureac, este doctorand al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ (din subordinea SRI), membru al Colegiului editorial al „Revistei Române de Studii de Intelligence“ (care funcţionează sub autoritatea Academiei Naţionale de Informaţii) şi fost consilier al directorului SRI, George Maior. Ce încredere putem să avem în INSCOP, în contextul în care face jocurile statului paralel? Nu este de mirare că Academia Române s-a dezis de acest sondaj. Nu în ultimul rând, am mai spus şi trebuie să mai spunem că sondajele sunt o imagine a momentului, iar votul este singura realitate care contează. Vom vedea pe 26 mai la vot care va fi imaginea reală. Noi suntem încrezători că vom scoate un scor bun.”

Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale "Ion I.C. Brătianu" a prezentat, luni, în Aula acestui for, Barometrul de Opinie Publică în care sunt prezentate percepţii şi evoluţii politice şi sociale ale societăţii româneşti. Studiul a fost realizat de Inscop Research, în perioada 12 aprilie - 3 mai, în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.