L. State: Biroul Politic Central al ALDE a dat un vot covârșitor în privința continuării colaborării cu PSD

L. State: Biroul Politic Central al ALDE a dat un vot covârșitor în privința continuării colaborării cu PSD

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu spune că va avea loc "o anumită recalibrare" a relaţiei cu PSD, "pentru ca viitorul coaliţiei să fie asigurat". "Sigur că am consultat-o şi pe doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, şi ei au acelaşi punct de vedere, aşa încât vă pot spune foarte clar: vom continua guvernarea", a afirmat Tăriceanu, menţionând şi că îi va propune lui Dăncilă "să analizeze dacă este nevoie de o remaniere mai largă sau chiar de o restructurare, nu mă refer numai la persoane, ci mă refer la structura Guvernului".

El a spus că s-a analizat introducerea în discuţie a unor măsuri pe care ei le propun, în aşa fel încât să se ţină cont de lucrurile de interes pentru cetăţeni, priorităţi fiind infrastructura, educaţia, sănătatea, fondurile europene şi transparenţa la guvernare.

„În urma ședinței ALDE s-a decis că este necesară o anumită recalibrare a relației cu PSD pentru ca viitorul coaliției să fie asigurat. În acest sens, Biroul Politic Central al ALDE a dat un vot covârșitor în privința continuării colaborării cu PSD.” a declarat pentru www.arenamedia.ro şi vicepreşedintele ALDE Călăraşi, consilierul judeţean, Laurenţiu State, care a mai adăugat “România are nevoie de stabilitate și de unitate. Nu trebuie să ajungem într-o situație de criză. După câteva zile de la alegerile europarlamentare s-a dovedit, din reacțiile publice ale partidelor de opoziție, că nu au capacitatea de a-și asuma responsabilitatea unei guvernări. În aceste condiţii am decis să fim parte a coaliţiei de guvernare. Liderul ALDE a consultat-o şi pe doamna Dăncilă, iar cei din PSD au acelaşi punct de vedere. Vom continua guvernarea.”

State a mai subliniat că în perioada imediat următoare “Vom avea discuții cu partenerii de coaliție pentru a lămuri câteva reguli în ceea ce priveşte funcţionarea coaliţiei de guvernare. În acest sens, vom avea regulat şedinţe formale ale coaliţiei în care vom lua deciziile importante. Altfel, ceea ce s-a întâmplat o bună bucată de vreme, ALDE a avut o atitudine foarte corectă, onestă, solidară în coaliţie, au fost situaţii însă când am fost puşi în decizii deja luate. Avem nevoie să reevaluăm programul de guvernare pentru a pune ca priorități temele pe care românii și le doresc: infrastructură, spitale, educație, fonduri europene, transparență în guvernare. De asemenea, liderul partidului nostru îi va propune doamnei prim ministru să analizeze dacă este nevoie de o remaniere mai largă sau chiar de o restructurare, nu ne referim numai la persoane, ci ne referim la structura guvernului.”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.