L. State: ALDE observă că atât PNL cât și USR nu au curajul și nici responsabilitatea să-și asume guvernarea

L. State: ALDE observă că atât PNL cât și USR nu au curajul și nici responsabilitatea să-și asume guvernarea

Partidul de guvernământ, PSD, este umăr la umăr în Parlament cu formațiunile care vor răsturnarea Guvernului însă nicio tabără nu are majoritate fără parlamentarii Pro România conduși de Victor Ponta. PNL, USR, ALDE, UDMR și PMP au anunțat că vor vota moțiunea de cenzură. Cele cinci formațiuni adună 212-213 voturi în Parlament. PSD are 203-204 voturi. Pro România are 29-30 de parlamentari și pregătește noi transferuri de la PSD.

“ALDE observă că atât PNL, cât și USR, nu au curajul și nici responsabilitatea să-și asume guvernarea. În primul rând, nu vedem un program politic la cele două partide, iar măsurile anunțate de acestea nu fac decât să provoace nesiguranță la nivelul populației. În al doilea rând, nu pare a exista o strategie cu privire la depunerea unei moțiuni de cenzură. Liderul PNL a spus că dacă ALDE iese de la guvernare PNL va depune moțiune de cenzură, însă acum vedem că lucrurile nu sunt așa cum s-au spus inițial.” a declarat pentru www.arenamedia.ro vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a continuat “În ceea ce privește ALDE, noi vom susține o moțiune de cenzură pentru că suntem de părere că actualul guvern nu mai este eficient și nu mai poate guverna în folosul cetățenilor.”

Preşedintele PRO România, Victor Ponta a afirmat că singurul caz în care partidul său ar putea vota o moțiune de cenzură doar dacă aceasta va fi susținută de o coaliție de partide pregătite să-și asume guvernarea, coaliție care să vină cu un program de guvernare și cu o propunere de premier. Pe de altă parte, Ponta a spus că nu exclude ca actuala criză guvernamentală să fie soluționată dacă PSD va da curs cererilor sale legate de restructurarea Guvernului și schimbarea modului de guvernare.

Senatorul PSD Liviu Pop a afirmat că partidul încă are majoritatea în Parlament, drept urmare nu vor fi probleme în susținerea Guvernului. Social-democratul a precizat că este încrezător că inclusiv parlamentari ai ALDE nu vor vota moțiunea de cenzură.