L. State: ALDE e interesat de un dialog cu instituţia prezidenţială, de un dialog pe justiţie, dar de unul real

L. State: ALDE e interesat de un dialog cu instituţia prezidenţială, de un dialog pe justiţie, dar de unul real

ALDE răspunde acuzaţilor preşedintelui Klaus Iohannis conform cărora absenţa de la consultările de la Cotroceni e determinată de dezinteresul faţă de situaţia justiţiei, spunând că preşedintele trebuie să îl revoce pe procurorul general Augustin Lazăr şi întrebându-se dacă îi este doar recunoscător procurorului general pentru dosarele închise sau e doar şantajat cu dosarul soţiei sale.

„Ar fi trebuit, tot astăzi, să participe la consultări şi ALDE, reprezentanţii ALDE. Ei n-au venit. ALDE nu este interesat de un dialog cu Preşedintele României, ALDE nu este preocupat nici de situaţia justiţiei din România”, a comentat Iohannis vineri absenţa ALDE de la consultări.

“ALDE a anunţat că nu va participa pentru că preşedintele Iohannis are o agendă electorală şi nimic altceva. Acum, Iohannis afirmă ca ALDE nu e interesat de dialog. Greşit domnule Iohannis, ALDE e interesat de un dialog cu instituţia prezidenţială, de un dialog pe justiţie, dar de unul real, nu de un simulacru precum cel pe care l-aţi organizat dumneavoastră. în aceste două zile la Cotroceni.” a declarat pentru www.arenamedia.ro liderul ALDE Călăraşi, consilierul judeţean, Laurenţiu State care a continuat “Ce dialog puteam să avem noi, ALDE, cu domnul Iohannis? O consultare, din punctul nostru de vedere, ar fi însemnat să întrebe partidele ce părere au. Ne consultăm asupra unei teme. Avea de gând să ne consulte cu privire la tema referendumului, la întrebări? Nu, el doar voia o acţiune de imagine.”

State a mai precizat că ALDE e oricând disponibil să discute despre justiţie. “Despre justiţie putem discuta oricând, dar este complicat să vorbim cu cineva care preferă să adopte poziţia struţului şi să bage capul în pământ ca să nu vadă situaţia actualului procuror general al României. Dacă doreşte ca mesajul şi demersul domniei sale să aibă credibilitate, domnul Iohannis trebuie neaărat să îl revoce pe Augustin Lazăr, pentru că altfel dovedeşte că este complice la ceea ce a făcut procurorul Lazăr în Penitenciarul Aiud. Este regretabil ca, la 30 de ani de la căderea comunismului, avem astfel de personaje în posturi cheie în justiţie. În continuare ne întrebăm dacă preşedintele Klaus Iohannis îi este doar recunoscător lui Augustin Lazar pentru dosarele închise sau e doar şantajat cu dosarul soţiei sale.”

Liderul ALDE Călăraşi a mai precizat că partidul pe care-l reprezintă va susţine lupta anticorupţie cu condiţia respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. “Vrem ca lupta împotriva corupţiei să continue în România, însă ea să fie făcută respectând drepturile şi libertăţile cetăţenilor, şi nu prin eliminarea adversarilor politici.” a conchis State.