ALDE / L. State: Ne-am fi aşteptat din partea preşedintelui ţării, care se declară anticomunist, să-l revoce pe domnul Lazăr

ALDE / L. State: Ne-am fi aşteptat din partea preşedintelui ţării, care se declară anticomunist, să-l revoce pe domnul Lazăr

Liderul ALDE, Călin Popescu - Tariceanu îl compară pe procurorul general Augustin Lazăr cu eroul comunist Vasile Roaită, ucis în timpul protestelor de la Atelierele CFR Griviţa, care a primit numeroase onoruri şi despre care s-a descoperit ulterior că fusese infiltrat de Siguranţă printre muncitori pentru a-i spiona. "Lupta de clasă s-a emancipat: unii primesc onoruri abia după ce se află ca erau slugile sistemului odios", remarcă Tăriceanu care a continuat “Cum să premiezi un procuror care a călcat în picioare cele mai elementare drepturi ale luptătorilor anticomunişti?”

“Ne-am fi aşteptat din partea preşedintelui actual al ţării, care se declară anticomunist, să sancţioneze imediat la aflarea acestei veşti situaţia de la Ministerul Public şi să-l revoce pe domnul Lazăr. Din păcate, nu face acest lucru şi nici nu dă semne că l-ar preocupa câtuşi de puţin.” e de părere şi preşedintele interimar al ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a mai precizat “Această atitudine pare una de complicitate cu ceea ce s-a întâmplat înainte de 1989 şi nu vrem să consimţim şi noi la această complicitate. După toate dezvăluirile apărute în spaţiul public cu privire la activitatea sa ca procuror în timpul regimului ceauşist, Augustin Lazăr nu poate să mai ocupe funcţia de Procuror General al României.”