ALDE / L. State: Guvernul corectează unele practici incorecte din domeniul bancar şi sectorul energiei. Măsurile au fost luate în urma unei analize riguroase

ALDE / L. State: Guvernul corectează unele practici incorecte din domeniul bancar şi sectorul energiei. Măsurile au fost luate în urma unei analize riguroase

Vineri seară, Guvernul a aprobat în cadrul uneişedinţe extraordinare proiectul de OUG privind măsurile fiscal – bugetare.

Liderul ALDE Călăraşi, consilierul judeţean, Laurenţiu State (foto centru), a declarat pentru www.arenamedia.ro că prin intermediul acestei ordonanţe “Guvernul corectează unele practici incorecte din domeniul bancar şi sectorul energiei. Aceste măsuri au fost luate în urma unei analize riguroase.”

State s-a referit şi la măsurile initiate susţinând “Un punct important din cadrul ordonanţei adoptată de guvern şi aşteptat de către românii cu rate la bănci, este cel legat de introducerea unui mecanism ce are în vedere protejarea populaţiei şi a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui ROBOR mai mare de 2%. Astfel, orice depăşire este taxată cu diferite marje propuse de Ministerul de Finanţe. Trebuie subliniat, pentru toţi cei care critică azi măsura Guvernului, faptul că în România randamentul capitalului în sectorul bancar este de peste 21%, practic de 3 ori mai mare decât media UE de 7%. În România este cea mai mare diferenţă din spaţiul european dintre dobânda la credite şi dobânda la depozite. Vorbim de un comportament care trebuie corijat şi la care Guvernul nu poate să rămână impasibil la aceasta dereglare a sistemului bancar şi trebuie să intervină. Nu avem nimic împotriva profiturilor pe care le fac băncile. Dar în acelaşi timp acest profit trebuie să fie unul bazat pe un efort de a se implica în intermedierea bancară. Nu urmărim să luăm bani de la bănci, ci dorim ca acestea să aibă un comportament corect în privinţa creditelor pe care le acordă, iar ratele românilor să scadă. Vedem că toţi cei care vor pierde bani critică, dar românii şi economia care va creşte susţin această OUG.”

Guvernul a decis plafonarea preţului la gaze şi energie electrică pentru următorii trei ani pentru toţi consumatorii casnici. Şi pentru consumatorii industriali acel nivel va fi plafonat, pentru următorii trei ani. Va fi un mix între preţul de 68 lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare. “Plafonarea preţului la gaze a fost făcută ca să nu apară o creştere a preţului la gaze, la consumatorul final, la gospodăriile populaţiei. Tocmai ca să nu apară o creştere, am luat această măsură. Probabil, preşedintele nu e suficient informat. Ceea ce vom reuşi prin această OUG va fi pentru consumatorii casnici. Mai mult decât atât, pentru consumatorii industriali, pentru că trebuie să susţinem şi dezvoltarea economiei. E o OUG care are în vedere o situaţie mai bună din punct de vedere al aprovizionării cu energie atât pentru cetăţeni, pentru consumul casnic.” a mai subliniat Laurenţiu State.

În ceea ce priveşte Pilonul 2 de Pensii, conform Ordonanţei, contributiile nu au fost reduse, contribuţia a rămas în continuare 3,75%. “Ne amintim că toată lumea spunea că vor fi venituri mai mici. După 11 luni, veniturile din aceste contribuţii în 2018 au fost de 7,06 miliarde de lei, comparativ cu 11 luni din 2017, de 6,52 miliarde lei. S-au redus de asemenea şi comisioanele. Comisionul de administrare de 2,5% care iniţial trebuia să funcţioneze pentru până la 5 ani a fost redus de la 2,5% la 1%, care se va împărţi între administratorii de fonduri de pensii private (0,5%) şi Casa Naţională de Pensii (0,5%). Nu se va întâmpla nimic rău cu Pilonul II de pensii. Acest pilon va funcţiona în continuare, nu s-a pus vreun moment problema funcţionării acestui pilon de pensii.” a conchis liderul judeţean interimar ALDE Călăraşi.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.