ALDE / Andrei Gerea: Unde sunt marii lideri ai Uniunii Europene să condamne violenţele din Franţa, aşa cum au făcut-o în cazul României în august?

ALDE / Andrei Gerea: Unde sunt marii lideri ai Uniunii Europene să condamne violenţele din Franţa, aşa cum au făcut-o în cazul României în august?

Sâmbătă a avut loc, după cum titrează presa internaţională, un protest masiv împotriva guvernului francez şi a preşedintelui Macron la care au participat, conform Le Figaro, 282.000 de manifestanţi. Un protest împotriva guvernului nu reprezintă o noutate, însă în urma manifestaţiilor de sâmbătă forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestaţii mişcării, dar şi la forţă. Rezultatul? Potrivit ministrului de Interne, peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de Interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv, iar acesta este un bilanţ provizoriu. Din păcate s-a produs şi o tragedie, o persoană pierzându-şi viaţa.

Nu am sesizat să se discute cu interes în România despre aceste violenţe, despre modul în care acţionează jandarmii francezi împotriva unor manifestanţi. "Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile", a declarat una dintre protestatare, o declaraţie care este trecută cu vederea de propaganda antiguvernamentală din România.

În luna august, deontologii şi analiştii propagandei acuzau intervenţia jandarmilor din Bucureşti, spunând că nicăieri în lume nu se intervine cu gaze lacrimogene şi forţă împotriva unor manifestanţi care spuneau că sunt paşnici. Politicienii opoziţiei, în frunte cu USR şi PNL, acuzau instituţia Jandarmeriei pentru modul în care şi-a făcut treaba. Populismul acestora a făcut ca o acţiune a jandarmilor să fie prezentată în Europa ca fiind un atac nemotivat împotriva cetăţenilor.

Iată că azi vedem cum acţionează jandarmii francezi în cazul unei manifestaţii mult mai mari decât cea de la Bucureşti. Ce au de zis acum cei din opoziţie, marii deontologi care acuzau jandarmii români? Vor face sesizări la ONU, vor merge să ceară o rezoluţie împotriva Franţei? Aştept cu interes să văd cum vor cere europarlamentarii PNL, care au votat împotriva României, precum şi Dacian Cioloş şi reprezentanţii USR, demisia lui Emmanuel Macron şi a guvernului francez după violenţele de sâmbătă.

Aştept ca Monica Macovei, Siegfried Mureşan şi ceilalţi trădători ai intereselor României, care au votat rezoluţia împotriva ţării noastre, să acţioneze la fel şi în cazul altor state. Sau ei sunt mânaţi doar de interesele politice interne?

Parlamentul European a adoptat marţi, în plenul de la Strasbourg, rezoluţia privind statul de drept din România, în care este condamnată intervenţia "violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018". Vor cere mult stimabilii europarlamentari condamnarea Franţei pentru violenţele de sâmbătă? Vor ieşi Franz Timmermans sau Jean Claude Juncker să condamne ce s-a întâmplat în Franţa? Va ieşi vreun eurodeputat german, poate chiar favoritul doamnei Merkel, Manfred Weber, să apere poporul francez de instituţiile statului, aşa cum a făcut în cazul României? Sau vom asista la o nouă indiferenţă din partea liderilor politici din Uniunea Europeană şi la aplicarea dublului standard atunci când vine vorba de state din Vestul Europei?

Aştept cu interes sesizarea Comisiei LIBE din Parlamentul European, dacă ea va exista, precum şi posibile consecinţe la nivel european după aceste evenimente. Dacă vrem o Uniune Europeană armonizată, în care toţi membrii săi sunt trataţi în mod egal, atunci nu este posibil ca violenţele din Franţa să nu fie condamnate.

 

Deputat Andrei Gerea,

vicepreşedinte ALDE

 

sursa foto www.proarges.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.