Voinea: Agreez formula care se cristalizează în acest moment: Vasile Iliuţă pentru Consiliul Judeţean şi Marius Dulce pentru Primărie

Voinea: Agreez formula care se cristalizează în acest moment: Vasile Iliuţă pentru Consiliul Judeţean şi Marius Dulce pentru Primărie

După 25 de ani de activitate politică în cadrul PNL Călăraşi, Valentin Voinea a decis să facă un pas în spate, nemulţumit de „comportamentul imatur şi iraţional” al unor lideri ai organizaţiei judeţene manifestat atât în cadrul partidului cât şi în relaţia cu cetăţenii. Voinea a ales să facă parte din echipa coordonată de fostul primar Nicolae Dragu care susţine tandemul Vasile Iliuţă – Marius Dulce pentru preşedinţia CJ Călăraşi, respectiv pentru Primăria municipiului reşedinţă de judeţ.

Domnule Voinea, aţi rămas, să zic aşa, pe scena publică dar „aţi trecut” într-o altă barcă, părăsind PNL. De ce?

Sună puţin ciudat, dacă-mi permiteţi, noţiunea de barcă. Nu fac parte din vreo tabără anume. Având în vedere, însă, că e vorba de alegeri locale, consider că e bine să alegem cele mai bune variante, adică pe cei care au probitatea morală şi profesionalismul necesar exercitării unor astfel de demnităţi publice: funcţia de preşedinte al CJ Călăraşi, respectiv de primar al municipiului Călăraşi şi de ce nu?, de consilieri locali ori judeţeni. Agreez formula actuală care se cristalizează în acest moment, Vasile Iliuţă pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi Marius Dulce pentru Primăria Călăraşi şi implicit îl ajut şi pe prietenul nostru, domnul Dragu, fost primar care a făcut multe pentru acest oraş. Consider că în acest moment contează mai mult omul decât apartenenţa politică.

De ce credeţi că Marius Dulce e o soluţie reală pentru călărăşeni?

Consider că e un cetăţean receptiv la rigorile pe care le incumbă această funcţie. Este alături de cetăţeni şi doleanţele lor şi observ că e un om care vrea să lucreze în echipă. Eu, din punct de vedere al managementului, fie el administrativ, fie politic, agreez un management colectiv. Nu sunt de acord cu tipul de manager, să zic aşa, unilateral care le ştie pe toate şi care vrea să-şi impună cu orice preş punctele de vedere. Nu sunt de acord cu managerul de tip satrap. Nu fac acum o nominalizare dar bănuiesc că ştiţi despre ce e vorba.

Adică aţi întâlnit astfel de principii de lucru în cadrul PNL?

Aici e un punct sensibil. De ce spun asta? Am activat peste 25 de ani în cadrul Partidului Naţional Liberal. După cum s-au comportat anumite „personaje”, în ultimii ani, consider că nimeni nu ţine cont de substanţa politică, de idei, de principii. Sunt câteva persoane care vor să-şi impună punctele de vedere prin orice mijloace, mai mult sau mai puţin ortodoxe, unele meschine, mizerabile.

În acest moment, n-am semnat nicio adeziune ci doar vreau să sprijin cu toate forţele mele nişte oameni care din punctul meu de vedere au confirmat. Sunt convins că lucrurile se vor îndrepta în direcţia cea bună cu candidaţii pe care-i susţinem în acest moment.

Vă place cum arată oraşul?

E groaznic. Venind dinspre Orizont, am vrut să parchez pe strada Portului dar mergând spre Griviţa m-am blocat. A trebuit să fac o mie şi una de manevre. Peste 50-60% din arterele de circulaţie ale oraşului sunt blocate. Nu vreau să intru în amănunte, n-am de gând să denigrez oamenii care deţin acum puterea dar sunt convins că există loc suficient de mult mai bine. Cei care vor accede în funcţiile administrative de conducere, fie că vorbim de primar, de preşedinte de CJ sau de consilierii locali şi judeţeni, se vor exprima mai bine în interesul cetăţeanului astfel încât oraşul nostru să devină mai atractiv. Au fost demarate unele proiecte care din păcate s-au blocat. La ieşirea din Călăraşi spre DN3, s-a început o lucrare, s-a blocat şi nu s-a mai rezolvat problema care trenează de peste 1 an de zile, ceea ce e foarte dureros.

Ca să fiu şi mai concis, nu mă simt confortabil în oraşul în care am muncit. Am fost devotrat unor „cauze”, am votat acele „cauze”, chiar dacă unii oameni erau pe liste sau cap de liste nu mă reprezentatu. Acest comportament imatur şi iraţional al unora din conducerea PNL care l-au abordat în relaţia internă sau cu cetăţenii, mi-a produs un gust amar. Deci nu am nicio motivaţie să susţin alţi candidaţi în afara celor pe care i-am menţionat anterior.

Mulţumesc.