Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, a menţionat prin intermediul unei postări pe contul personal de Facebook că demersul iniţiat de colegii săi din cadrul BPL al PNL Călăraşi de a-l exclude din partid este nestatutar, neavând nicio competenţă în acest sens, adăugând că în ciuda “piedicilor” puse de conducerea organizaţiei judeţene PNL Călăraşi, obiectivul său de a continua proiectele pentru comunitate rămâne de neclintit.
“Nu mai este un secret faptul că cei care ani de zile au ținut municipiul și județul într-o zonă de subdezvoltare sunt foarte deranjați de tot ceea ce fac pentru a îndrepta lucrurile.
Știți foarte bine că de 3 ani si jumătate tot încearcă să mă elimine din funcția administrativă pentru că le-am deranjat în permanentă blaturile și interesele.
Ultima încercare, cea de ieri, mi-a confirmat faptul că anumite persoane au dificultăți în a citi și în a aplica legislația. Din păcate, unii dintre ei se află în funcții care gestionează destinele unei comunități.
Să vă explic pe înțelesul tuturor:
Ieri a avut loc o ședință a unei organizații locale din care eu NU fac parte și care neavând nicio competență a votat excluderea mea prin niște voci care toată viața nu au făcut decât să trăiască pe spatele cetățeanului.
Pentru mine nu este o surpriză ceea ce se întâmplă. Eu nu am nicio așteptare de la aceste personaje și este evident că nici dumneavoastră nu mai aveți .
Este timpul ca politicienii să înțeleagă că rolul lor este de a fi continuu în slujba cetățeanului și nu al propriului lor buzunar.
Vă spun un singur lucru: Pe linie administrativă, eu cu echipa mea voi continua proiectele pentru comunitate ale căror rezultate se văd, iar din sfera politică vă mărturisesc că există un val cert de susținere pentru tot ceea ce am inițiat.” a scris Iliuţă pe contul de Facebook.