V. Dumbravă, despre proiectul de modernizare a B-dului N. Titulescu: L-am văzut şi mă îngrozeşte!

V. Dumbravă, despre proiectul de modernizare a B-dului N. Titulescu: L-am văzut şi mă îngrozeşte!

Fostul viceprimar al municipiului Călăraşi, Virgil Dumbravă, susţine că proiectul de modernizare a B-dului Nicolae Titulescu, iniţiat de primarul Dan Drăgulin, e o „prostie”, în opinia sa irosindu-se inutil câteva zeci de miliarde de lei vechi.

Domnule Dumbravă, aş dori să vorbim puţin despre acest proiect de modernizare a B-dului Nicolae Titulescu, iniţiat de primarul Drăgulin, o investiţie costisitoare care a creat deja discuţii aprinse în rândul cetăţenilor.

Am analizat acest proiect ca să pot vorbi în cunoştinţă de cauză. L-am văzut şi mă îngrozeşte. Vă spun şi de ce. Am impresia că, era să fac o glumă şi să spun că primarul e pe invers. De fapt, „gândirea” Primăriei e pe invers.

În loc să amenajăm spaţiile dintre blocuri, în curtea blocurilor, cum le spun eu, pentru parcări, ne ducem cu parcările în faţa blocurilor. Mai grav e că ne ducem pe căile de rulare, ceea ce nu se întâmplă nicăieri în România. Mi-aduc aminte că în cadrul Comisiei de Siguranţă a Circulaţiei, am propus şi s-a aprobat ca B-dul N. Titulescu să se lărgească, pe 4 benzi. De la Şcoala 5 până pe Prel. Bucureşti.

Am constatat cu uimire că nu se face acest lucru ci rămâne o bandă de 3,5 m iar pe stânga, dreapta, se fac parcări. Mi se pare un non-sens, în condiţiile în care în spatele blocurilor, puteam să amenajăm parcări care să fie iluminate şi monitorizate video, Acum facem parcări pe şosea. Am înţeles că un rând de copaci vor fi scoşi. Aceşti copaci sunt tei. Să distrug un rând de copaci ca să pot să fac parcare, mi se pare inadmisibil! În loc să lărgim bulevardul, noi practic îi creăm mai multe puncte de „defecţiune”!

Îi amintesc primarului că a investit acum vreo 2 ani de zile în nişte parcări, acolo. A distrus tot spaţiul verde! Şi acum ce vedem? Că se demolează şi în locul lor vor apărea altele?

Adevărat, pe tronsonul de drum cuprins între Şcoala 5 şi Prelungirea Bucureşti...

Exact. O parcare făcută, la Colegiul Agricol, pe care acum o distrugem. Aruncăm banii pe fereastră?

Ce-am mai văzut? Se distruge tot iluminatul existent şi-n loc să-l reloc, adică să iau stâlpii şi să-i pun pe partea cealaltă, îi distrug şi fac alt iluminat. Că e mai frumos sau poate că trebuia să mărim devizul acela?

Ceea ce mi se pare, în schimb, foarte grav, este că dincolo de B-dul. Republicii până în Cornişei, tot acel parc se distruge. Ce credeţi că se va face acolo?

Probabil tot parcare...

Exact. E nemaiîntâlnit! Nu cred că mai există în România aşa ceva. E vorba de acel scuar pe care l-am „umplut” cândva cu tei, l-am gazonat şi acum îl transformăm în parcare. Nu ştiu, dacă în România, există aşa ceva. Să distrug un părculeţ ca să fac o parcare. Parcă le-a luat Dumnezeu minţile!

Din experienţa dumneavoastră, estimaţi că lucrarea va fi finalizată aşa cum e prevăzută în contract? Observ că se lucrează foarte puţin. Să nu omitem şi disconfortul de care „se bucură” cetăţenii dar şi agenţii economici din zonă.

Eu cred că pentru această lucrare se vor forţa lucrurile pentru a fi finalizată, ca să se poată lăuda cu ea în campania electorală de anul viitor.

Dar, repet, Bulevardul trebuia lărgit, şi-n loc să-l lărgesc fac parcări în faţa blocurilor. Pe cale de rulare, fac parcare. Distrug spaţiul verde, să fac parcare în mijlocul unei şosele.

Pentru nici o mie de metri liniari, 62 de miliarde de lei fără TVA? Nu vi se pare o sumă exagerată?

Am mai spus-o dar o repet, cine cunoaşte, vede că acel beton e un beton „vânăt”. Pe româneşte, de foarte bună calitate! Să distrug acel beton şi să fac cine ştie ce pe acolo din balastru cu asfalt sau cu o pojghiţă de beton, nu m-ar mira!, este o crimă! Manopera, utilajele şi transportul fac câteva miliarde dacă ar fi să luăm devizul la puricat. Cu banii aceia, nu puteam oare să asfaltăm 2-3 străzi, poate mai micuţe, în Călăraşi? Eu cred că da!

Din informaţiile pe care le deţin, am înţeles că şi str. Griviţa va suferi acelaşi „tratament”. Va fi spartă toată Griviţa, se va arunca la gunoi iluminatul de pe strada respectivă şi se va proceda la fel. Eu l-aş ruga pe dl. Primar, mai întâi şi mai întâi, să verifice cum s-a făcut lucrarea de canalizare pe str. Griviţa. Dacă s-a făcut în regulă, că tot a spus prin presă că nu e făcută bine şi acum poate să verifice, după care să continue acolo lucrările. Dacă n-a fost bine executată lucrarea, îl rog pe dl. primar să ia măsurile necesare.

Una peste alta, tot ce-i legat de B-dul N. Titulescu, chiar dacă arată bine pe desen, este o prostie! Vreau să vă spun foarte clar! Nu acuz proiectantul, acuz tema de proiectare pe care Primăria i-a dat-o proiectantului. Din punct de vedere al proiectantului eu cred că-i în regulă! Că el ştie să pună pe hârtie şi să facă un proiect cu ce i-a spus Primăria.

Cât aţi fost acolo, s-a discutat de acest proiect?

Nu. A fost generat după ce am plecat de-acolo. Pe mine mă miră tare mult, că oamenii care ar fi trebuit să ia atitudine, şi aici nu mă refer la consilierii PSD despre care ştiu că s-au opus, mă gândesc la dl. Dragu care ar fi trebuit să aibă o atitudine ca un bun cunoscător al acestor probleme şi ca un om care ripostează virulent atunci când vine vorba de risipirea banului public.

M-aşteptam să fi blocat acest proiect. El trebuia regândit, dată o nouă temă de proiectare ca să nu se facă parcări în faţa blocurilor, ca să împiedice circulaţia.

bdulnicolaetitulescu