Toni Greblă: Întrebările pentru referendum sunt neclare

Toni Greblă: Întrebările pentru referendum sunt neclare

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, consideră că întrebările pentru referendumul din 26 mai sunt "neclare", apreciind că acest demers al preşedintelui Iohannis se face "cu încălcarea" recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a deciziei CCR.

"Prin decret a fost convocat pe 26 mai referendumul cu încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, dar şi a recentei decizii a CCR care a recomandat ca cele două categorii de acţiuni - alegerile europarlamentare şi referendumul - să nu se suprapună, pentru că o să se creeze confuzie în dezbaterea care ar trebui să aibă loc pentru fiecare acţiune în parte. O a doua remarcă aş face-o vizavi de inutilitatea acestui referendum, care, prin întrebările puse, tinde la modificarea Constituţiei, astfel încât, dacă ar fi să mergem până la capăt, ar trebui să se organizeze un referendum acum cu aceste întrebări, să se revizuiască Constituţia în Parlament şi să fie din nou supusă referendumului pentru ca ea să intre în vigoare. Pe de o parte, am putea face două referendumuri pe aceeaşi temă, iar pe de altă parte am putea obţine rezultate contradictorii în cele două referendumuri. De exemplu un "da" acum şi un "nu" la adoptarea Constituţiei, pentru că lucrurile evoluează şi nu se ştie cum se schimbă percepţia", a afirmat, astăzi, la un post de televiziune.

El a subliniat că aceeaşi Comisie de la Veneţia a recomandat ca, "în cazul în care întrebările nu sunt suficient de clare sau creează confuzie, o instanţă independentă ar trebui să se pronunţe asupra acestora".

"Preşedintele a formulat două întrebări: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”. Dacă un cetăţean, un votant, vrea să fie de acord, de exemplu, cu interzicerea amnistiei, dar vrea să fie împotriva interzicerii graţierii pentru că din raţiuni umanitare, din raţiuni de sănătate, de familie, pentru un om care execută o pedeapsă pentru prejudiciu mic într-o situaţie excepţională trebuie graţiat. Acest cetăţean nu are cum să răspundă la această întrebare, pentru că ea este alternativă. Ele trebuiau formulate separat: Sunteţi de acord cu interzicerea graţierii? Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei? Da sau nu şi pentru una, şi pentru cealaltă. A doua întrebare este la fel de neclară întrucât dacă eşti de acord cu interzicerea adoptării ordonanţelor de urgenţă în materiile pe care le spune preşedintele, este inutil să fi de acord cu extinderea sferei acţiunilor autorităţilor care pot să sesizeze Curtea Constituţională, pentru că nu mai au ce să sesizeze, de vreme ce ordonanţele ar fi interzise. Este imposibil de răspuns la amândouă cu un singur răspuns. (...) Una se exclude pe cealaltă, pentru că nu putem avea < < da > > la amândouă, de exemplu", a spus Greblă.

Potrivit acestuia, “referendumul a avut numai raţiuni electorale “.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.