Şohan nu renunţă la acţiunea de strângere de semnături pentru demiterea primarului!

Şohan nu renunţă la acţiunea de strângere de semnături pentru demiterea primarului!

Liderul interimar al organizaţiei municipale PRO România Călăraşi, Alexandru Şohan a declarat marţi că nu renunţă la campania de strângeri de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului liberal, Dan Drăgulin, precizând că o va relua imediat după finalizarea perioadei de vacanţă. „Vreau să vă spun că acţiunea de strângere de semnături pentru demiterea primarului nu a stagnat. Mergem în continuare. Când se va termina vacanţa, o vom relua” a precizat Şohan care a mai adăugat că va da informaţii clare la momentul potrivit.

Demersul acestuia pare să aibă însă şanse mici de reuşită. Conform prevederile art. 162, pct.4 din OUG 57 / 2019 privind Codul Administrativ, în vigoare din 5 iulie, „Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral sau domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ – teritorială”. Asta înseamnă că dacă ne raportăm la datele din iunie 2016, de la ultimele alegeri locale, ar fi nevoie de 16.040 de semnături (adică un sfert din 64.158, numărul total al alegătorilor înscrişi în liste!). O ţintă impresionantă, în condiţiile în care, în 2016, Drăgulin a obţinut al doilea mandat cu 10.127 de voturi (15,78% din total alegători înscrişi în liste!). O anomalie a legii care n-a fost însă corijată!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.