În mod normal, relaţia dintre cetăţeni şi politicieni ar trebui să fie „vie” nu doar în timpul campaniei electorale ci şi după epuizarea acesteia. Există chiar şi cadru legislativ propice desfăşurării în condiţii optime a unor întâlniri periodice a celor aleşi, atât la nivel local cât şi judeţean cu cei din partea cărora au primit votul de încredere în vederea identificării şi rezolvării problemelor cu care se confruntă.
În acest sens, în cadrul ultimei şedinţe de plen, desfăşurată joi, consilierul judeţean PRO România, Răzvan Meseşeanu a solicitat Executivului CJ, în baza prevederilor art. 225, alin1 din OUG 57 / 2019 privind Codul Administrativ, alocarea unui spaţiu care să găzduiască măcar trimestrial întâlniri ale cetăţenilor cu aleşii judeţeni care ulterior să prezintă problemele şi solicitările acestora în cadrul Consiliului Judeţean în vederea soluţionării.
„Conform art. 225 din Codul Administrativ există nişte obligaţii pentru consilieri: să ţină audienţe, să aibă întâlniri cu cetăţenii. V-aş ruga dl. preşedinte, dacă se poate, cel puţin pentru consilierii PRO România să organizăm trimestrial într-unul din spaţiile din Consiliu întâlniri cu cetăţenii după care să venim în faţa CJ să facem o informare asupra acestor aspecte ridicate de cetăţeni. Ştiu că şi la dvs. şi la cei doi vicepreşedinţi vin foarte mulţi cetăţeni în audienţă. Bănuiesc că nu reuşiţi să acoperiţi toată problematica şi mă gândesc că poate ar fi interesant ca şi cetăţenii să se întâlnească cu consilierii judeţeni ca să le aducă la cunoştinţă problemele. Iar noi în cadru organizat să vi le aducem la cunoştinţă în şedinţa de plen.”, a fost mesajul transmis conducerii CJ Călăraşi de Răzvan Meseşeanu.
Reacţia a venit imediat. Preşedintele Vasile Iliuţă a recomandat ca întâlnirile să aibă loc cu o oră înainte de momentul desfăşurării şedinţelor de plen, o decizie finală urmând a fi luată după elaborarea unui regulament în acest sens.
Ce spune textul de lege
OUG 57 / 2019 privind Codul Administrativ Articolul 225 Dispoziții privind obligațiile de informare pentru aleșii locali
(1) Aleșii locali sunt obligați ca, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puțin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetățenii, să acorde audiențe și să prezinte în consiliul local, respectiv în consiliul județean o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetățenii.