Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea va intra joi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea va intra joi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea iniţiat de Guvern va intra joi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Şedinţa este programată la ora 13,00, conform deciziei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Până atunci, Comisia juridică urmează să întocmească raportul la proiectul de lege.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere plenului Camerei Deputaţilor cu "modificări majore", operate în Comisia juridică.

PSD a organizat miercuri o dezbatere la Comisia juridică cu reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale pe tema proiectului, după ce preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu, a afirmat că propunerea Guvernului este "un alt zombi legislativ"

“Guvernul Orban naște un alt zombi legislativ și ne impune dezbatere în regim de urgență. Invităm în Parlament societatea civilă să reparăm împreună haosul PNL!

Doar la prima lectură, colegii mei au găsit în legea privind carantina și izolarea aberații majore ce atentează grav la drepturile și libertățile românilor. Enumăr câteva exemple din gândirea unui partid care își spune liberal, dar vrea să transforme statul într-un regim totalitar:

 izolarea prevede nu doar separarea fizică, ci și aplicarea obligatorie a unui tratament inclusiv asimptomaticilor - cum s-a întâmplat deja, neconstituțional, în multe spitale;

 formularea “probabilitate ridicată de apariție și propagare a unui agent patogen” permite oricând guvernului să instituie carantină și s-o mențină oricât;

 oricine și orice poate fi suspectat ca ”potențial expus” virusului și intră în carantină, se aplică restricții și unor bunuri ale românilor, precum automobilele, de exemplu;

 Nu există nici un fel de claritate asupra duratei lipsirii de libertate; „datele științifice” nu pot constitui un criteriu valid juridic când e vorba de lipsirea de libertate, fiindcă nu oferă deloc predictibilitate;

 oferă puteri discreționare ministrului Sănătății de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate când există un risc iminent, la simpla propunere a Institutului Național de Sănătate Publică, care de altfel îi este subordonat.

Am auzit azi cele mai importante voci ale societății civile punctând alte exemple de derapaje dramatice pe care această lege le provoacă.  

De aceea, vom invita miercuri principalele ONG-uri din România specializate în apărarea drepturilor omului la dezbaterea acestei legi în comisii. Îi vom asculta și le vom prelua propunerile. Să vedem dacă PNL va considera și societatea civilă un “dușman al poporului”, pe modelul CCR!” a fost mesajul postat marţi pe pagina personală de Facebook de liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.