PRO România | R. Meseşeanu: Am propus colegilor consilieri judeţeni două proiecte. Avem nevoie de susţinerea lor!

 PRO România | R. Meseşeanu: Am propus colegilor consilieri judeţeni două proiecte. Avem nevoie de susţinerea lor!

Consilierul judeţean PRO România, Răzvan Meseşeanu, a declarat miercuri în plenul primei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean că aşteaptă sprijin din partea colegilor săi, atât de la PSD cât şi de la PNL şi USR pentru promovarea a două proiecte generoase care vizează, pe de o parte, sprijinirea persoanelor nevoiaşe cu venituri modeste iar pe de altă parte stimularea elevilor şi a cadrelor didactice prin participarea acestora la un concurs interşcolar multidisciplinar.

„Ambele incubă un efort deosebit în care îndrăznesc să-i propun preşedintelui Consiliului Judeţean, şi celorlalţi colegi consilieri, să întindă o mână sau să „lanseze o mănuşă”, cum era în Evul Mediu, către adversarii politici. În sensul că pentru proiectul destinat persoanelor nevoiaşe, pe care o să încerc să-l numesc proiectul „Caravana integrării sociale a a persoanelor nevoiaşe”, să existe un mijloc de colaborare între instituţiile deconcentrate cu atribuţii pe partea socială, şi mă refer aici la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, Agenţia Judeţeană de Protecţie Socială, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa de Pensii, să-şi delege reprezentanţi, să meargă cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, în colaborare cu primăriile, cu Unităţile Administrativ Teritoriale care să fi primit în prealabil mesaj din partea Consiliului Judeţean să identifice persoane cu nevoi speciale, cu venituri modeste sau zero cărora să li se explice fiecăruia la el acasă, în ograda lor, care sunt problemele şi cum se pot rezolva problemele ce ţin de fiecare instituţie în parte. Se ştie că o instituţie deconcentrată nu are fonduri pentru deplasări în teritoriu şi oamenii ar trebui să vină din colţurile cele mai îndepărtate le judeţului, de la Frumuşani, de la Borcea, Fundulea, Chirnogi, de la Căscioarele, să-şi rezolve o adeverinţă tocmai la municipiul reşedinţă de judeţ pentru asemenea chestiuni. De data aceasta, aş dori să implicăm, să tragem un semnal de alarmă, să întindem o mână acestor persoane nevoiaşe şi cu sprijinul logistic al Consiliului Judeţean să ne deplasăm noi acolo. În fiecare an, trimestrial, nu ştiu, asta o să discutăm, pentru a ne vedea cu aceste persoane şi să explicăm. Asta în mare. O să vedem. Am înţeles că preşedintele Iliuţă şi-a arătat disponibilitatea pentru a sprijini acest proiect iniţiat de noi, PRO România., a declarat Meseşeanu care a continuat Celălalt este un proiect, să-i spunem educaţional, de stimulare a elevilor dar şi a cadrelor didactice cu performanţă, care se circumscrie ideii latine „Mens sana in corpore sano!”. Deci o minte sănătoasă nu poate să dea rezultate decât într-un corp sănătos. Şi atunci am luat tot din mediul sportiv o idee de tetratlon educaţional sau un cvintet, să vedem câte materii o să intre în această idee a mea. În primul rând aş vrea: religie, istorie, educaţie fizică, matematică şi limba şi literatura română, să luăm din fiecare clasă. Aici iarăşi cu profesorii sau inspectorii şcolari de specialitate, să discutăm să vedem cum facem, eventual clasele V-VII, VII-VIII, IX-X şi XI, a XII-a să nu-i mai stresăm şi cu asta. Să fie un concurs, o stare de emulaţie între tineri şi să facem echipe de câte 5 cei mai buni în obiectele de învăţământ respective. Aceşti copii din şcoala respectivă, într-o echipă de 5 sau de 7, în funcţie de materii, să fie conduşi de un profesor coordonator să se întâlnească şi să-şi desfăşoare sub forma unor grile aceste concursuri. Cei mai buni să câştige, competiţia să se desfăşoare la nivel de şcoală, la nivel de regiune judeţeană şi apoi la nivel judeţean. Să fie recompensaţi cei care se implică şi să se încerce şi o altă modalitate de a pune problema asta educaţională. Nu neapărat să stăm numai pe tablete, să aşteptăm olimpiadele şcolare şi alte modalităţi pe care tinerii le găsesc sau nu le găsesc numai pe internet. Iată că şi din partea unui consilier judeţean se poate ivi o asemenea oportunitate.    

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.