PRO România / Meseşeanu: Propunerile noastre vor fi validate în această săptămână de Biroul Executiv Naţional

PRO România / Meseşeanu: Propunerile noastre vor fi validate în această săptămână de Biroul Executiv Naţional

Coordonatorul judeţean interimar al PRO România Călăraşi, Răzvan Meseşeanu, a declarat că până în jurul datei de 1 iulie vor fi stabilite listele cu candidaţii pentru alegerile locale din toamnă. Meseşeanu a confirmat că numele său este vehiculat pentru competiţia privind preşedinţia Consiliului Judeţean iar candidatura sa şi a lui Alexandru Chiriţă, nominalizat pentru Primăria Călăraşi vor fi validate în această săptămână de Biroul Executiv Naţional al partidului.

Domnule Meseşeanu, alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie. Este termenul pe care l-a avansat şi premierul Ludovic Orban. Cu 3 luni înainte de alegeri, aş vrea să ne spuneţi în ce stadiu vă aflaţi din punct de vedere organizatoric? Aţi reuşit să identificaţi candidaţii? Aţi creionat deja nişte liste preliminare?

Sigur, există o nerăbdare justificată de a se finaliza odată cu momentele electorale, atât de multe, care au fost în ultimul timp în ţară. Culminând cu alegerile locale şi cu alegerile parlamentare, oamenii nu mai au răbdare chiar dacă a trecut peste noi şi încă nu s-a finalizat, probabil că nu se va termina curând, problema medicală generată de Coronavirus. Dar, să sperăm că acest lucru va fi ţinut sub control aşa cum se laudă cei care trebuie să-l gestioneze, actualul guvern.

Revenind la organizare pot să vă spun că suntem spre final. Avem 42 de organizaţii finalizate, mai şchiopătăm până vom ajunge la 55 dar se vor finaliza până la sfârşitul etapei de depunere a candidaturilor. Deci sper din tot sufletul ca acest lucru să se întâmple undeva până la sfârşitul lunii acesteia. Deci, undeva în jurul datei de 1 iulie să putem avea desemnaţi candidaţii în toate localităţile.

Răzvan Meseşeanu candidează pentru vreo funcţie?

Da, va candida pentru o funcţie la nivel de Consiliu Judeţean. O să vedem. Va fi  o discuţie săptămâna aceasta şi la Bucureşti unde vor trebui validate în primul rând de către Biroul Executiv Naţional, propunerile noastre pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Persoanele pe care organizaţia le propune. La sfârşitul săptămânii, la începutul săptămânii viitoare cred că vom fi şi în măsură să dăm şi numele acestea publicităţii.

S-a cam evidenţiat în plan local numele lui Alexandru Chiriţă. Probabil că el rămâne în continuare opţiunea pentru Primăria Călăraşi.

El este, într-adevăr, propunerea pe care noi am înaintat-o la Bucureşti. Repet, aşteptăm să vedem cum priveşte Bucureştiul această candidatură. Nu este o joacă. Un moment electoral şi un moment de candidatură pentru orice nivel ar fi, fie că este local, parlamentar, european, reprezintă un moment de cotitură pentru întreaga clasă politică şi pentru cetăţeni mai ales.

În dese rânduri aţi spus că Pro România Călăraşi doreşte să aibă o autonomie reală, o independenţă înaintea alegerilor locale, în sensul că nu agrează ideea constituirii unor alianţe. Eventual după alegeri poate prin constituirea unor majorităţi în consiliile locale, respectiv judeţene.

Partidul Pro România este format în acest moment şi din oameni care au mai trecut pe la diverse formaţiuni politice asupra cărora, din punctul meu de vedere, planează, mai mult sau mai puţin nişte suspiciuni, în sensul evidenţierii unor afinităţi de stânga, de dreapta. Cum veţi reuşi să le gestionaţi pe toate într-un context în care Pro România încearcă să-şi găsească până la urmă propriul drum politic.

De gestionat, le voi gestiona. Categoric, nu singur, împreună cu ceilalţi colegi. Îmi venea să zâmbesc în momentul în care formulaţi întrebarea pentru că spunând  de cei care trec aşa de la un partid la altul .... În toate partidele există, şi zic din păcate pentru că la vârf mai ales există oameni care au trecut prin toate partidele. Deci în toate partidele, putem să facem o construcţie, da. Construcţie şi gramaticală şi de orice fel ar fi, la vârful fiecărui partid există persoane care au trecut şi pe „vârfurile” altor partide. Şi atunci şi ăsta este unul dintre multele motive pentru care oamenii au lehamite faţă de politică. Aici e normalitate, nu e normalitate, e de discutat.  Noi încercăm să depăşim acest moment, să promovăm oameni care să reprezinte un etalon în fiecare comunitate, cărora să nu le fie ruşine să se uite în oglindă la sfârşitul zilei, şi atunci când vor da socoteală din 4 în ani oamenii să ştie că se pot baza pe ei.

Şi la Călăraşi, pe lângă candidatul pe care îl vom avea la nivel de municipiu, la nivel de preşedinte al Consiliului Judeţean, listele de consilieri vor fi făcute în aşa fel încât această calitate pe care o văd ca fiind principală la un pretendent la statura de om politic, aceea de avea cei 7 ani de acasă, de nu uita de unde au plecat, să fie preponderentă.

Cu permisiunea dvs., revin. Esenţa întrebării se referă la modul în care aceste afinităţi pot influenţa viitorul partidului.

Eu ce să vă spun, îmi doresc să stau la masă şi să ajungem după ce ne ridicăm de la masa negocierilor la performanţa de a putea să ne dăm dreptate şi să promovăm ideile celorlalţi. Adică eu zic că însănătoşirea societăţii româneşti se va produce atunci când adversarii politici îşi vor da dreptate reciproc şi-şi vor promova reciproc ideile. Bine, nu nuanţe, nu o luaţi neapărat ad litteram. Dar, revenind la Călăraşi, voi fi în stare să stau la masă şi să negociez şi cu exponenţii la vârf ai PSD, indiferent că se numesc: Iacomi, Paţurcă, Vrăjitoru sau Iliuţă. Voi putea să stau la masă şi cu exponenţii PNL, dacă va fi nevoie, da, indiferent cum se numesc ei: Drăgulin, Filipescu, Barbu sau Pandea. Şi cred că merită să-i uit pe ceilalţi protagonişti mai mici pentru că noi tindem să fim a 3-a forţă politică din judeţ. Încercăm să ne situăm pe acest loc şi să contăm la masa celor care vor fi decidenţi în următoarea legislatură.

„Vreau să spun foarte clar, dacă vom găsi înţelegere la adversari, la cei care vor fi majoritari prin forţa votului dat de alegători, vom achiesa ca să fie bine pentru cetăţenii din urbea noastră, indiferent că o ideea ar veni de la cineva care nu face parte din cercul politic decident”

Răzvan Meseşeanu, coordonator judeţean interimar PRO România Călăraşi

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.