PMP / S. Vlădica: Nu-i admisibil ca în secolul XXI să avem contracte care încă sunt confidențiale

PMP / S. Vlădica: Nu-i admisibil ca în secolul XXI să avem contracte care încă sunt confidențiale

Candidata PMP Călărași pentru Camera Deputaților, la alegerile parlamentare programate pe 6 decembrie, Simona Maria Vlădica a declarat sâmbătă la Călărași că partidul pe care-l reprezintă susține transparența în administrația publică locală. Din punctul său de vedere este inadmisibil ca în sectorul public să mai existe contracte confidențiale. “PMP, la nivel național, susține tranparența publică, transparența în administrația publică. Este timpul să facem lucruri concrete pentru cetățeni, cu banul public. Nu e admisibil ca în secolul XXI să avem contracte care încă sunt confidențiale. Nu există contracte confidențiale când sunt plătite din banul public! Pur și simplu, nu există! Ai contractul, publică -l, ai factura, public-o pe site. Să fie la dispoziție cetățeanului care poate verifica în orice moment. a spus Simona Vlădica, lidera PMP Călărași adăugând “Ajunge cât s-au îmbogățit unii, alții despre care știm cu toții că au secătuit acest județ. Nici nu mai vreau să vorbesc despre dl fost senator, că așa va fi în curând, Filipescu care n-a făcut nimic decât a furat, prădat și-a împărțit în stânga și în dreapta.

Pe de altă parte PMP susține și digitalizarea instituțiilor publice. “PMP susține depunerea și eliberarea actelor electronic și extinderea la nivelul fiecărei primării a proiectului de plăți online a tuturor taxelor și impozitelor, prin programul www.ghiseul.ro;”, afirmă Simona Vlădica.

În altă ordine de idei, Partidul Mișcarea Populară consideră că pentru contractarea unor împrumuturi mai mari de 5% din bugetul comunității, primăriile ar trebui să organizeze un referendum online prin intermediul căruia să obțină și acordul cetățenilor. “Orice primărie care vrea să agajeze un împrumut ce depășește 5% din bugetul local va cere acordul cetățenilor printr-un referendum online. Românii nu mai pot continua să fie simplii spectatori, ei trebuie să fie parte a deciziilor care îi afectează direct.” a mai susținut Simona Maria Vlădica, prima propunere a PMP Călărași pentru Camera Deputaților.

Votați mărul!

Votați echipa PMP!

Împreună mișcăm România!

Împreună mișcăm Călărașiul!

Votați Simona-Maria VLĂDICA, DEPUTAT!

La comanda Partidului Mișcarea Populară Filiala Călărași

Executat: SC Total Media SRL

CUI mandatar: 11200012

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.