PMP Călăraşi / Deputatul Sefer s-a interesat de soarta fostului combinat siderurgic Siderca SA

sefer cu ochelariMinisterul Economiei, prin vocea unui secretar de stat, susţine că revenirea în patrimoniul statului a spaţiilor şi terenului neutilizat în vederea construirii unui parc industrial nu mai poate fi realizată.

Deputatul PMP, George Sefer, a adresat la finele lunii iunie, o întrebare ministrului economiei de la acea vreme, Mihai Tudose, referitoare la situaţia fostului combinat siderurgic Călăraşi. Parlamentarul călărăşean a solicitat o prezentare a soluţiilor de revenire în patrimoniul statului român a spaţiilor şi terenului neutilizat în vedere construirii unui parc industrial în cadrul locaţiei mai sus – menţionate.

 

Iată textul integral al întrebării adresate de deputatul Sefer

„Fostul Combinat Siderurgic Călărași (SIDERCA) deținea în proprietate circa 600 ha de teren ocupat cu spații de producție depozitare și căi de acces și transport, inclusiv un canal navigabil ce face legătura cu brațul Borcea.

Astăzi mare parte din acest teren și clădirile construite pe el zac neutilizate și sunt supuse unui proces de degradare și devalizare accelerat. Contractele succesive de privatizare au făcut ca imensul patrimoniu a combinatului să ajungă pe mâna unor investitori care au procedat la demolarea și vânzarea acestuia la fier vechi, încălcându-se, în opinia mea, cadrul normativ cu privire la privatizare.

Vă rog, domnule ministru, să dispuneți o analiză a actelor de privatizare, a obligațiilor contractuale asumate de către investitorii privați, respectiv a soluțiilor de revenire în patrimoniul statului român a spațiilor și terenului neutilizat, în vederea constituirii unui parc industrial.

Vă asigur de toată consideraţia mea.

Deputat, Cristian George SEFER

 

Iată şi conţinutul răspunsului formulat de reprezentanţii Ministerului Economiei

„Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1253 A / 28.06.2017, având ca obiect “Situaţia fostului Combinat Siderurgic Călăraşi” vă comunicăm următoarele:

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statutui a monitorizat cu privire la SIDERCA SA o creanţă neperformantă în valoare nominală consolidată conform OUG nr 51 / 1998, republicată cu modificările ulterioare de 45.339.100,66 USD precum şi creanţe de natură fiscală şi comercială deţinute de CAS, Electrica SA Dobrogea, Distrigaz Sud SA, în valoare de 3.889.968,32 USD.

SC SIDERCA SA Călăraşi s-a aflat în procedură prevăzută de Legea 64 / 1995, republicată cu modificările ulterioare, situaţie generată de cererea introductivă de faliment formulată de Banca Comercială Română SA – dosar nr. 30 / F bis / 2000 la Tribunalul Călăraşi.

Având în vedere potenţialul tehnic, economic şi social reprezentat de existenţa la SC SIDERCA SA a unui modul tehnologic modern – oţelăria electrică cu turnare continuă şi laminorul de profile grele şi şină, prin HG nr. 225 / 2001 a fost instituită procedura de administrare specială de supraveghere financiară, procedura falimentului fiind suspendată.

În scopul recuperării creanţei bancare neperformante deţinute asupra SC SIDERCA SA în baza „programului de restructurare şi redresare financiară a SC SIDERCA SA,, aprobat în şedinţa de Guvern din data de 8.03.2001, AAAS a avut ca obiectiv punerea în funcţiune a fluxului viabil al SC SIDERCA SA: oţelăria electrică, maşina de turnare continuă şi laminorul de profile grele şi şină, prin înfiinţarea societăţii cu capital mixt SC Donasid SA Călăraşi.

Actele normative incidente metodei de valorificare a creanţei deţinute de AVAS asupra SC SIDERCA SA sunt următoarele:

-          Dispoziţiile OUG nr. 51 / 1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, modificată prin OUG nr 23 / 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului.

-          HG nr 225 / 08.02.2001, cu modificările ulterioare, privind instituirea procedurii speciale de supraveghere financiară a Societăţii Comerciale „Siderca SA Călăraşi”, pe perioada programului de restructurare şi redresare financiară, elaborat de Comisia Interministerială formată din reprezentanţii APAPS, MIR, MLPTL, MFP, AVAB, Iprolam SA, Ipromet SA şi Consiliul Judeţean Călăraşi.

-          Prevederile art. 50 (1) din Legea 137 / 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, referitoare la participarea cu aport de capital a societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, la constituirea de societăţi comerciale cu capital mixt cu personalitate juridică.

-          Prevederile art. 16, aliniatele 1.1 şi 1.2 din OUG nr. 208 2002, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 137 2002 privind unele măsuri peste accelerarea privatizării, referitoare la suspendarea acţiunilor judiciare îndreptate împotriva societăţii, invocate de către AVAS în faţa instanţei judecătoreşti pentru a obţine suspendarea executării silite declanşată de creditorii comerciale Lemtrans Prod Com SA şi Bronec SA asupra patrimoniului SIDERCA SA pe perioada de restructurare financiară şi administrare specială.

-          Dispoziţiile OG nr. 44 / 2002 privind valorificarea unor active corporale aferente capitalului imobilizat, aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar şi care se află în proces de privatizare.

-          OUG nr. 40 / 2004 privind unele măsuri pentru valorificarea unitară de către Autoritatea asuprta Valorificării Activelor Statului a unor creanţe bancare neperformante asupra Societăţii Comerciale „SIDERCA” sa Călăraşi, modificată şi aprobată prin Legea nr. 493 / 25.10.2004.

În contextul prezentat, valorificarea creanţei deţinută de AAAS asupra SC SIDERCA SA a presupus două etape:

1. Valorificarea creanţei bancare neperformante prin vânzarea activelor viabile din patrimoniul SC SIDERCA SA, în cadrul procedurii de executare silită prin negociere directă către SC DONASID SA, în conformitate cu prevederile OUG nr. 40 / 27.05.2004, aprobată prin Legea nr. 439 / 25.10.2004

2. Valorificarea soldului creanţei bancare şi a creanţelor de natură fiscală şi comercială prin vânzarea activelor neviabile din patrimoniul SC SIDERCA SA, în cadrul procedurii de faliment prevăzută de LEGEA 64 / 1995 cu modificările ulterioare în vigoare la data reluării acestei proceduri, respectiv 14.02.2005, actuala Lege nr. 85 / 2014 privind insolvenţa.

Constituirea SC DONASID SA, ca societate cu capital mixt româno – italian a fost înregistrată la ORC sub nr. J 51 / 11 / 09.01.2003 cu o valoare totală a capitalului social de 20 de mil. de euro din care 10 mil. euro, capital social la data constituirii şi având următoarea structură de acţionariat: FI. AB SRL – afiliat al Grupului AFV BELTRAME SpA Italia - 68%, SC SIDERCA SA – 20%, CN CFR – 10%, persoane fizice italiene – 2%.

Selecţia AFV BELTRAME SpA, ca acţionar strategic la SC DONASID SA a avut la bază oferta financiară a acestuia în valoare totală de 77 milioane euro, pe platforma DONASID în care erau incluse şi sumele aferente capitalului de lucru şi măsurilor de mediu.

Punerea în funcţiune a SC DONASID SA, inaugurată oficial la data de 29.07.2003 a presupus crearea cadrului tehnic organizatoric şi legislativ necesar în scopul pregătirii şi transferului activelor viabile din punct de vedere tehnic din patrimoniul SC SIDERCA SA închisă operaţional către noua societate cu capital mixt şi a presupus parcurgerea următoarelor etape:

-          Identificarea prin expertiză evaluatoare realizată de IPRLAM IPROMET a activelor viabile, aflate în patrimoniul SIDERCA SA, valoarea de piaţă a acestor active face obiectul anexei la OUG nr. 40 / 2004 şi reprezintă aprox. 84,5 milioane euro

-          Închirierea de către DONASID SA a unor active viabile din patrimoniul SC SIDERCA SA.

-          Realizarea transferului efectiv de proprietate – prin vânzare – cumpărare a activelor aferente fluxului viabil către SC DONASID SA, în baza Actului de vânzare – cumpărare nr. 15486 / 08.07.2004, întocmit în baza prevederilor OUG nr. 40 / 2004, OG nr. 44 / 2002, OUG nr. 51 / 1998 republicată cu modificările ulterioare, art. 50 din Legea nr. 137 / 2002.

A urmat valorificarea de către AAAS a activelor viabile din patrimoniul SC SIDERCA SA, în cadrul procedurii de executare silită, prin negociere directă către SC DONASID SA, în conformitate cu prevederile OUG nr. 40 / 27.05.2004 aprobată prin Legea 439 25.10.2004

SC DONASID SA, având acţionar strategic TENARIS Silcotub a achitat anticipat preţul de 20 de milioane de euro inclusiv TVA, aferent activelor viabile transferate din patrimoniul SC SIDERCA SA în patrimoniul societăţii mixte în temeiul OUG nr. 40 / 27.05.2004, aprobată prin Legea 439 / 25.10.2004 finalizându-se astfel prima etapă în valorificarea de către AAAS a creanţei bancare neperformante deţinute asupra SC SIDERCA SA Călăraşi.

Valorificarea soldului creanţei bancare şi a creanţelor de natură fiscală şi comercială, prin vânzarea activelor neviabile din patrimoniul SC SIDERCA SA în cadrul procedurii de faliment, repusă pe rolul Tribunalului Călăraşi, în dosarul nr. 30 / BIS / 2000, la data de 14.02.2005.

Prin repunerea pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 14.02.2005 a dosarului nr 30 / BIS / 2000 privind falimentul SC SIDERCA SA, urmare a închiderii programului de restructurare financiară prevăzut de HG nr. 225 / 2001, AAAS a trecut la etapa a doua de valorificare a creanţelor deţinute asupra debitoarei.

AAAS a Tribunalului Călăraşi înscrierea creanţelor deţinute asupra SC SIDERCA SA Călăraşi, în procedura insolvenţei în sumă de 49.115.776,55 USD şi 57.786.309,125 LEI. Ulterior, suma de 49.115.776,55 USD a fost diminuată la 27.471.162,35 USD.

Situaţia bunurilor valorificate în procedura de insolvenţă

Valorificarea bunurilotr debitoarei a fost îngreunată şi tergiversată de litigiile care au avut ca obiect întoarcerea executării silite, acţiuni promovate de AAAS în temeiul art. 401 alin 3 Cod de procedură civilă, în calitatea sa de terţ ce are un drept real asupra bunurilor debitoarei.

Deşi o parte din acţiuni au fost finalizate începând cu anul 2010, lichidatorul judiciar a întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile având ca oboiect anularea formelor de executare silită efectuate prin intermediul executorului judecătoresc de către LEMTRANS INTERNATIONAL PRODCOM SRL, creditor al debitoarei SC SIDERCA SA.

La licitaţiile organizate de către consorţiul de lichidatori judiciari au fost valorificate mai multe bunuri, dintre care 24 de apartamente situate în blocul D2, scările MI şi M2 de pe B-dul N. Titulescu, nr. 1 Călăraşi, precum şi diferite terenuri.

Majoritatea bunurilor valorificate în cursul procedurii insolvenţei debitoarei SIDERCA SA au fost adjudecate de SC Sicotub SA.

Considerăm că revenirea în patrimoniul statului a spaţiilor şi terenului neutilizat în vederea construirii unui parc industrial nu mai poate fi realizată întrucât s-au efectuat proceduri de licitaţie.

Sperând că informaţiile furnizate aduc lămuririle necesare referitoare la ridicată de dumneavoastră, vă asigur domnule deputat de disponibilitatea Ministerului Economiei de a vă comunica în termen orice alt răspuns ce va fi solicitat.

Cu deosebită consideraţie,

Secretar de Stat, Ana Magdalena Chiser”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.