Plenul reunit al Parlamentului a adoptat rectificarea bugetului pe 2020. 850 milioane de lei, suplimentarea sumelor destinate consiliilor judeţene pentru acoperirea cheltuielilor sociale

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat rectificarea bugetului pe 2020. 850 milioane de lei, suplimentarea sumelor destinate consiliilor judeţene pentru acoperirea cheltuielilor sociale

Plenul reunit al Parlamentul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, aprobând mai multe amendamente, între care suplimentarea cu 850 milioane de lei a sumelor destinate consiliilor judeţene pentru acoperirea cheltuielilor sociale.

Reprezentantul Executivului a precizat că această rectificare a bugetului este făcută în condiţii derogatorii, având în vedere situaţia creată de pandemie, menţionând că, în urma reevaluării bugetului de stat, s-au constatat diminuări ale veniturilor.

"Bugetul de stat pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 9.844,8 milioane lei, la cheltuieli se majorează cu suma de 17.396,8 milioane lei creditele de angajament şi cu suma de 16.933,9 milioane lei creditele bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 26.778,7 milioane lei", prevede textul adoptat.

Parlamentarii au adoptat un amendament de suplimentare cu 850 milioane de lei a sumelor care vor fi trimise către consiliile judeţene.

Preşedintele Comisiei de buget a Camerei Deputaţilor, Sorin Lazăr (PSD), a precizat că în comisii s-a stabilit suplimentarea sumei propuse de Guvern, urmând ca 850 de milioane lei să fie distribuite către consiliile judeţene, cu respectarea principiul numărului de locuitori.

"Adică, s-au trimis către consiliile judeţene sume suplimentare în funcţie de numărul de locuitori din fiecare judeţ. Către Bucureşti vor fi trimise 80 milioane lei, urmând ca la Primăria Generală, pe reechilibrare, să ajungă 40 milioane lei, iar la sectoare, în mod egal, o sumă de 6,66 milioane lei", a precizat acesta, menţionând că recorelările în buget vor fi făcute împreună cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

"Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale cu suma de 930.000 mii lei, potrivit anexei nr. 5 din prezenta ordonanţă de urgenţă, astfel: a) 373.639 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap; b) 43.059 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap şi a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi indemnizaţiile lunare de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti; c) 513.302 mii lei, pentru echilibrarea bugetelor locale ale judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2020", prevede textul adoptat.

Un alt amendament adoptat prevede că vor putea creşte salariile în companiile de stat, indiferent de rezultatele acestora.

"La determinarea sumelor cu care pot fi majorate cheltuielile de natură salarială pentru anul 2020, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014 cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt condiţionaţi de îmbunătăţirea/menţinerea rezultatului brut realizat în anul 2019, prevăzută la art.48 alin. (1), lit. a)-d) din Legea bugetului de stat nr.5/2020, cu modificările ulterioare", prevede amendamentul.

sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.