Parlamentul îşi reia luni activitatea

Parlamentul îşi reia luni activitatea

Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în cea de a doua sesiune ordinară a acestui an.

Deputaţii se reunesc luni începând cu ora 16,00. În prima şedinţă va fi votată noua componenţă a Biroului permanent - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for.

Potrivit art. 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor Bp se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri. Lista candidaţilor propuşi pentru Bp se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă prin vot secret cu bile.

Şi senatorii revin luni din vacanţa parlamentară. Biroul permanent al Senatului se va reuni luni, la ora 13,00, iar grupurile parlamentare - de la ora 14,00. Prima şedinţă de plen a acestui for va avea loc începând cu ora 16,00.