Parlamentul a adoptat vineri proiectul bugetului de stat pe 2019

Parlamentul a adoptat vineri proiectul bugetului de stat pe 2019

Parlamentul a adoptat vineri proiectul bugetului de stat pe 2019. S-au înregistrat 275 de voturi ''pentru'', 122 - ''împotrivă'' şi 2 abţineri.

La proiectul bugetului de stat propus de Guvern au fost adoptate mai multe amendamente. Unul dintre ele se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Muncii pe anul 2019 pentru majorarea alocaţiilor copiilor începând cu 1 martie, de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copiii cu vârste între 0 şi 2 ani de la 200 la 300 de lei. Amendamentul a aparţinut deputatului PNL Robert Sighiartău.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru a se asigura sursa de finanţare pentru majorarea alocaţiilor pentru copii va creşte deficitul bugetului general consolidat estimat. Pentru punerea în aplicare a acestei prevederi a fost modificată legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, majorându-se deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76%.

De asemenea, plenul a mai decis, adoptând un amendament propus de liderul PSD, Liviu Dragnea, diminuarea bugetului SRI cu 445.000.000 lei, al Serviciului de Informaţii Externe - cu 30.000.000 lei şi al SPP - cu 50.000.000 lei, fiind suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului "Panorama", care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate, programului de testare a markerilor tumorali şi programului "Diabet juvenil".

Şi bugetul Ministerului Educaţiei a fost suplimentat pentru finanţarea programului "Masă caldă". În schimb, au fost diminuate bugetele Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului de Finanţe.

Sursa www.agerpres.ro